Seniorii şi calculatorul, la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” a început seria activităţilor cultural – educative din această săptămână luni, 26 martie 2012, ora 10.00, la Sala Multimedia, cu o activitate inedită, „Poveştile bunicilor prind viaţă”, proiect care face parte dintr-un program european de învăţare continuă – Life Long Learning, Extending Creative Practice, iniţiat şi finanţat de Fundaţia Progress Bistriţa şi IREX România. Scopul programului este de a folosi povestirea digitală – digital storytelling – ca un mijloc de a spori gradul de utilizare a Tehnologiei Informaţiei şi a Comunicaţiilor în rândul cetăţenilor de vârsta a treia. Biblioteca Judeţeana „C. Sturdza” implementează astfel Cursul Gratuit de Iniţiere în Calculator,în cadrul CLUBULUI 60+ POVESTI DIGITALE, destinat seniorilor băcăuani, care vor să-şi dezvolte aptitudini de utilizare a calculatorului folosind tehnica poveştilor digitale. Cursanţii au oportunitatea de a-şi împărtăşi propriile experienţe de viaţă, vor depăna amintiri şi vor crea o poveste digitală de 2 – 3 minute, care combină naraţiunea cu imaginile, muzica, înregistrarea vocii şi alte tehnici specifice acestei metode. Astfel, Biblioteca Judeţeană face primii paşi spre incluziunea digitală a persoanelor de vârsta a treia şi marchează Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii. Coordonator activitate: Mariana Breşug, bibliotecar. Secţia pentru Copii şi Sala de Lectură o sărbătoresc pe poeta şi prozatoarea Ana Blandiana (n.25 martie 1942), pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman. Expoziţii de carte şi panou documentar cu ocazia împlinirii a 70 ani de la naştere, realizate de Eugen Şendrea şi Margareta Duma. Printre cărtile de poezie expuse: 50 de poeme, 1970; Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din grădina mea, 1980. Reputatul critic Alexandru Piru, în «Istoria literaturii române de la început până azi»(1981), apreciază că «Poeta are o filozofie. În tentativa sa de a fi, omul se izbește implacabil de un termen final, ceea ce constituie, cum se intitulează cel de-al doilea volum, Călcâiul său vulnerabil (1966). Salvarea se află în aspirația spre puritate, condiție etică, dar și în sublimarea vieții în artă, condiție estetică. Altfel spus, nemurirea se obține prin identificarea cu universul, nu prin imitarea naturii, arta e un fel de transsubstanțiere, o mutație ontologică (A treia taină, 1969). Mai departe, poeta caută hotarul dintre bine și rău, dintre înnorat și senin, dintre lumină și noapte, exterior și interior, paradis și infern. Moartea e văzută ca un rit nupțial…» La Secţia de Artă, Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770 , Bonn – d. 26 martie 1827, Viena) – genial compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care: 9 simfonii (cele mai cunoscute fiind a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene), 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea, Imperialul), un concert pentru vioară și orchestră, Missa solemnis, 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata), numeroase Sonate pentru vioară și pian (cea mai cunoscută, Sonata Kreutzer), 16 cvartete pentru coarde, Opera Fidelio s.a. Expoziţie de documente si materiale audio, cu ocazia comemorării a 185 ani de la moartea marelui compozitor, realizată de Iulia Leteanu. Joi, 29 martie, ora 11,00, la Şcoala cu Clasele I-VIII „Dr. Al. Şafran”, „Poezii despre Prim ăvară”, o activitate din cadrul proiectului de parteneriat “ VIS DE COPIL”, încheiat între Biblioteca Judeţeană şi Şcoala cu Clasele I-VIII „Dr. Al. Şafran” Bacău, Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.10 Bacău și Şcoala cu Clasele I-VIII Gherdana, comuna Tătărăşti. Colaboratori activitate: Lenuţa Murea şi Nuţa Butnaru, profesori. Autori proiect: Lucica Filimon şi Iulia Leteanu.

Adauga un comentariu

*