Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au fost sesizați prin 112, despre faptul că o persoană de sex feminin a fost surprinsă în locuința unui cetățean de 85 de ani, din comuna Dealu Morii, in timp ce încerca să sustraga bunuri. La fața locului polițiștii au stabilit că Maria C., de 36 de ani, în timp ce se deplasa pe drumul sătesc, profitând de faptul că bătrânul se afla în spatele casei iar poarta de acces în locuința bătrânului era întredeschisă, a patruns în curtea imobilului și ulterior în locuință, unde a început să caute bunuri și bani. Femeia de 36 de ani a fost surprinsă de către partea vătămată și de către Maria D., de 55 de ani, din județul Brașov, care venise în vizită la bătrânul de 85 de ani. Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări față de Maria C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă la furt calificat.