Infracţiuni la regimul circulaţiei

Un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Comăneşti l-a oprit în trafic pe George C., care conducea un autoturism pe strada Republicii din localitate. Conducătorul auto le-a prezentat poliţiştilor o dovadă de circulaţie emisă în anul 2011. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cel în cauză are permisul de conducere reţinut. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşiri infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care are acest drept suspendat.

Un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău. l-a depistat pe Florin B., de 25 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aprodu Purice din municipiul Bacău, având valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie expirată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

 

 

 

Adauga un comentariu

*