Polițiștii l-au depistat pe Lucian D., de 22 de ani, din comuna Berești Bistrița, care conducea un autoturism pe strada Milcov, din municipiul Bacău, în timp ce avea permisul de conducere reținut, din luna decembrie 2012. S-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări față de Lucian D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are acest drept suspendat.