În noaptea de 07/08 februarie, în jurul orei 23.00, jandarmii din cadrul unei patrule de ordine şi siguranţă publică aparţinând Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au observat, pe strada Milcov din municipiul Bacău, un tânăr care , la apariţia patrulei, a încercat să plece din zonă. Jandarmii l–au oprit şi l-au identificat, constatându-se că este vorba despre Ionel A. de 26 de ani din municipiul Bacău, fără ocupaţie, cu antecedente penale; în momentul verificării datelor de stare civilă s-a constatat că acesta este dat în urmărire naţională, sustrăgăndu-se de la executarea pedepsei cu închisoarea ( furturi din autovehicule). Persoana depistată a fost predată Serviciului de Investigaţii Criminale a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău unde i-au fost întocmite actele necesare pentru introducerea sa în penitenciar.