Patru ore de educaţie fizică pe săptămână, începând cu clasele a V-a şi a IX-a

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că de anul viitor, începând cu clasele a V-a şi a IX-a, când vor fi schimbate planurile cadru, vor fi introduse gradual patru ore de educaţie fizică pe săptămână. ‘’Vom introduce gradual patru ore de educaţie fizică pe săptămână, pentru că, dacă mâine ar fi să facem patru ore de educaţie fizică pe săptămână, primii care ar avea dureri de cap ar fi domnul primar, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean şi domnul inspector şcolar general, pentru că nu avem deocamdată spaţiile necesare. Ar fi şi o problemă de încadrare, pentru că nu avem suficienţi profesori. Va trebui încet, încet să îi recuperăm, pentru că profesori de educaţie fizică există. Deci, gradual, de la anul, de la a V-a, respectiv de la a IX-a, vom introduce patru ore de educaţie fizică’’, a declarat Pricopie.  Remus Pricopie a mai spus că se va face în aşa fel încât orele de educaţie fizică să fie cuplate două câte două. ‘’Adică, nu se duce copilul de patru ori la educaţie fizică, ci se duce de două ori pe săptămână, mai ales că dintr-o oră de educaţie fizică, nu foloseşti decât vreo 25 de minute. Pentru că un copil are nevoie să se dezbrace, să se încălzească, să înceapă exerciţiile, să se dezaburească, să se îmbrace şi să iasă pe uşă fără să răcească. Dacă vei cupla două ore, poţi să faci cam o oră şi zece minute educaţie fizică’’, a mai spus ministrul.

Adauga un comentariu

*