O patrulă mixtă de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe strada Garofiței din Bacău, a observat un grup de patru tineri care loveau o persoană ce se afla căzută la pământ. Patrula de siguranță publică a intervenit imediat, moment în care cei patru tineri au fugit de la fața locului. Doi dintre tineri au fost prinși și imobilizați pe loc de către forțele de ordine iar ceilalți doi au fost găsiți ulterior de alte echipaje de poliţie sosite în zonă. Tinerii au fost conduși la sediul Secției 1 Poliție Bacău pentru cercetări. Polițiștii au stabilit că aceștia, două fete de 12 și 13 ani și doi băieți de 12 și 15 ani, au profitat de starea vizibilă de ebrietate a lui Eugen L., de 58 ani, l-au lovit cu pumnii şi picioarele, doborându-l la pământ, după care i-au sustras dintr-un buzunar un telefon mobil, în valoare de 200 de lei. În urma controlului corporal sumar efectuat, polițiștii au găsit telefonul sustras asupra minorei de 13 ani. Prejudiciul a fost recuperat. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.