La targul de produse traditionale romanesti, care a avut loc zilele trecute in Bacau, in piateta din fata prefecturii, o tanara bacauana a impresionat prin diversitatea produselor oferite si, mai ales, prin aspect si gust. Madalina Florea spune ca toate produsele sun bio si sunt facute cu mainile ei. Am reusit sa aflam ca un cozonac se face nun umai cu faina, oua sau rahat, ci si cu sufletul.
„Ceea ce fac eu nu este foarte usor de realizat, pentru ca, pe langa un pic de talent si oarece experienta, mai trebuie si foarte multa munca si, de ce nu, putintica inspiratie. Aveam de ales intre a vinde doar ceva produs de altii sau a produce eu insami si am ales a doua varianta, pentru ca sa am si ocazia de a pastra. Da, in primul rand mi-am dorit sa pastrez si sa promovez o traditie pur romaneasca si anume, prepararea cozonacilor. Unul dulce, spectaculos, frumos, gustos, deosebit si al nostru, al romanilor! Am crescut in mireasma cozonacilor copti de bunica mea, cozonaci care uimeau pe toata lumea. Probabil de atunci mi s-a inoculat microbul prepararii dulciurilor in stil traditional. Cine mai stie? La bunica mea am vazut cum pregatirea pentru a face cozonacul incepe de cu o seara inainte, cum ingredientele erau lasate la cald, cum totul era minutios pregatit si cu mare drag, drag pentru „maria sa”, cozonacul. Din dorinta de a obtine cozonaci mai buni si mai frumosi ca data precedenta, bunica nu incalca nici unul din secrete si pastra cu sfintenie ritualul ce incepea, cum am mai spus, de cu o seara inainte, continua cu framantatul in pragul primelor ore ale zilei, iar cand zorile se iveau, primii cozonaci erau deja asezati in tavi unde „poposeau” pret de jumatate de ora, la crescut. Erau unsi apoi cu ou batut cu putin ulei, ca sa straluceasca bine coaja si erau dati la copt, de unde in putin timp incepeau sa imprastie in casa, un miros ametitor…Primii cozonaci erau intotdeauna „cei mici” adica, doi cozonaci de un kilogram si ceva, copti in tavile cele mai mici pentru ca nu era multumita niciodata de ei…Cand am mai crescut si am inceput sa inteleg cate ceva despre cozonac iar tainele lui imi fusesera cat de cat dezvaluite, mi-am dat seama ca bunica mea avea dreptate, pentru ca, pana atunci aveam impresia ca ideea asta era un simt autocritic foarte dezvoltat sau poate doar un alint al bunicei. Intotdeauna erau lasati sa se raceasca, inveliti in stergare albe de bumbac si apoi ambalati in pungi cat mai bine inchise. La ani distanta, dupa ce am invatat sa framant, sa umplu si sa coc cozonacul, am avut parte de alte 
lectii, de data aceasta de la mama. Ea m-a invatat sa fac torturi, creme, blaturi, prajituri, inghetata, ciocolata, dulceata, glazuri, fursecuri si multe, multe altele. Discutam mult despre retete noi, iar acum cand raman in pana de inspiratie, deschid cartea mamei de prajituri si acolo gasesc orice, am si de unde alege din cele o mie de pagini ramase, din pacate, doar manuscris. Mama m-a invatat sa fac o reteta de tort de nuca foarte greu de obtinut si care era o delicatesa pentru ea, prajiturile si dulciurile in general, au fost o pasiune si ma bucur nespus ca am mostenit-o. Poate nu toata lumea stie cam cat este de munca la o prajitura de foi si ar fi bine sa se afle ca de la pregatit aluatul pana la forma finala, trec prin mai multe etape si ca sunt sapte, opt operatiuni diferite de facut. Dar toate se obtin mai usor cand pui si suflet…”
