Condiţiile sanitare veterinare în care se poate efectua vânzarea directă a laptelui crud prin intermediul automatelor

Populaţia din judeţul Bacau are posibilitatea să se aprovizioneze cu lapte crud de vacă prin intermediul automatelor de lapte, proprietatea unor crescători de vaci cu lapte, care au început să funcţioneze încă din anul 2010, când au fost amplasate în spaţiul public primele 2 automate de lapte, urmând ca la această dată, în judeţul nostru să fie înregistraţi, la D.S.V.S.A. Bacau, pentru vânzarea directă 5 proprietari de vaci cu lapte, cu 21 automate de livrare, amplasate pe raza Municipilor Bacau, Onesti, în oraşul Comanesti şi Buhusi. Această activitate se poate desfăşura în comformitate cu normele stabilite prin Ordinul Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 55 / 2010, în limita cotei de lapte obţinută în conformitate cu prevederile Hotărarii de Guvern nr. 852/2006 privind aprobarea metodologiei de acordare a cotei individuale de lapte. Personalul de specialitate din cadrul D.S.V.S.A. Bacau, a efectuat în cursul anului 2011, controale repetate, care au vizat cele toate cele 5 exploataţii de vaci cu lapte şi automatele de lapte aferente, pentru a verifica respectarea normelor de producere şi comercializare a acestui produs. Încadrarea în parametrii de calitate a laptelui, a fost verificată prin examinarea la laboratorul D.S.V.S.A. Bacau. Nu s-au constatat abateri de la normele specifice sanitare veterinare. Pentru a se asigura pe piaţă lapte de calitate, atenţionăm din nou pe cei interesaţi, cu obligaţiile ce le revin în acest sens. Laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final prin intermediul automatelor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:  să provină din exploataţii înregistrate sanitar-veterinar de către D.S.V.S.A. Bacau, inclusiv pentru activitatea de vânzare directă a laptelui crud; să fie obţinut de la animale sănătoase şi care nu prezintă nici un semn de boală care ar putea duce la contaminarea laptelui; instalaţiile de muls, ustensilele şi spaţiile în care se depozitează laptele după muls, să asigure limitarea riscurilor de contaminare a laptelui; laptele crud trebuie să se încadreze în parametrii de calitate (număr total de germeni, număr total de celule somatice), comfirmate prin buletine de laborator; să fie obţinut cu respectarea tuturor cerinţelor de igienă a mulsului şi să fie răcit, păstrat la fermă şi transportat corespunzător, pentru a nu pune în pericol sănătatea consumatorului. Operatorii care comercializează lapte crud prin intermediul automatelor, trebuie să asigure ca automatele sunt amplasate în spaţii închise sau în spaţii deschise, care să elimine orice risc de contaminare; pot fi uşor de curăţat, dezinfectat atât la interior cât şi la exterior; sunt prevăzute cu sisteme de răcire care să permită menţinerea laptelui crud la o temperatură de maxim până la +4°C şi minimum 0°C;  rezervoarele de depozitare a laptelui crud trebuie să fie uşor de curăţat şi dezinfectat; să fie dotate cu un sistem exterior de afişare a temperaturii. Să se afişeze vizibil documentull de înregistrare sanitară veterinară eliberat de DSVSA Bacau; denumirea exploataţiei de origine a laptelui crud şi data mulgerii; data la care a fost alimentat automatul; data expirării valabilităţii laptelui; să aibă inscripţionate următoarele menţiuni: ‘ LAPTE CRUD – se va fierbe’. Automatele se alimentează cu lapte zilnic, iar laptele nevândut se returnează către locul de origine. Este permisă vânzarea directă de lapte crud prin introducerea acestuia în ambalajele consumatorului final, responsabilitatea privind asigurarea curăţirii şi igienizării acestora revenind în totalitate consumatorului. Nerespectarea prevederilor prezentelor norme sanitar-veterinare se sancţionează potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, cu amendă între 1.200 şi 5.000 lei. In cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publica, consumatorii sunt rugati sa sune la telefoanele 0234/586233; 0234586372 –  DSVSA Bacau.

Dr. GheorghitaVlad, Director executiv DSVSA Bacau          

Adauga un comentariu

*