Mediile şcolarilor pot fi încheiate şi în semestrul al II-lea

În şcolile unde activitatea didactică nu se poate desfăşura în aceste zile din cauza vremii nefavorabile, situaţia şcolară pe semestrul I poate fi încheiată şi în primele zile ale semestrului al II-lea, a anunţat ministrul educaţiei, Remus Pricopie. „În regulament se precizează că în situaţii bine întemeiate mediile se pot încheia în primele zile ale semestrului următor“, a explicat ministrul educaţiei. De asemenea, demnitarul a precizat că vacanţa şi structura anului şcolar nu vor fi afectate de zilele libere, urmând ca fiecare inspectorat şcolar judeţean să decide modul în care se va recupera materia. „Nu se modifică structura anului şcolar. Vacanţa durează, aşa cum prevede structura anului şcolar, din 1 februarie şi până în 9 februarie“, a spus Pricopie. Astfel, elevii şi preşcolarii vor intra de vineri, 31 ianuarie, după terminarea cursurilor, în vacanţa intersemestrială şi se vor întoarce la şcoală luni, 10 februarie. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, elevii vor avea o nouă vacanţă în primăvară, între 12 şi 22 aprilie. Săptămâna 7-11 aprilie din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!, având un orar specific. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie, şi se va încheia duminică, 14 septembrie.

Adauga un comentariu

*