Astăzi Biserica cinsteşte pe Sfinţi Trei Ierarhi, aceşti mari sfinţi ai teologiei care sunt şi protectori ai învăţământului teologic ortodox. Ei au îmbinat armonios înţelepciunea clasică grecească cu tradiţia şi credinţa creştină. Aceşti eminenţi Părinţi ai Bisericii alcătuiesc un excelent exemplu de virtute şi viaţă, iar învăţătura lor va dăinui de-a lungul timpului. Sfântul Vasile cel Mare,  Sfântul Grigorie Teologul şi  Sfântul Ioan Gură de Aur, având ca armă dragostea nemărginită pentru copii, au servit cu cuvântul şi această lucrare preţioasă a educaţiei, oferind un exemplu de neegalat de legătură indisolubilă între înalta cultură şi neobosita acţiune socială. Viaţa lor a fost marcată de lupte spirituale şi sociale grele. Fizionomia lor de Părinţi ai Bisericii şi întâistătători de eparhii de multe ori i-a adus în coliziune cu puternicii conducători ai  cetăţilor acelor vremuri.

Secolul al IV-lea în care au trăit, numit şi „secolul de aur“ pentru creştinism, a fost o perioadă de tranziţie. Lumea veche a idolilor a intrat într-un declin treptat pentru a face loc lumii creştine. Sfântul Împărat Constantin cel Mare realizează că numai creştinismul, care era persecutat, poate sprijini reînnoirea statului roman care era în descompunere şi dă astfel cunoscutul Edict de la Mediolanum, care stabileşte libertatea religiei şi încetarea tuturor persecuţiilor împotriva creştinilor, aducând astfel pace în mult încercatul imperiu.

Atunci încep să se îndrepte spre creştinism noi credincioşi, mulţi dintre ei din motive de oportunitate şi interes, şi nu din cauza credinţei autentice. Poartă cu ei vechile credinţe păgâne care încearcă să le unească cu noua credinţă, creând astfel multe probleme teologice, dar şi tensiuni periculoase. Biserica este agitată şi se împarte în grupuri şi secte. Pe de altă parte, creştinii fanatici subestimează cunoştinţele, cercetarea, valoarea literaturii şi filosofia grecească.

Împotriva acestei confuzii teologice şi ideologice se ridică aceşti trei mari Sfinţi Părinţi. Sfântul Vasile, Sfântul Ioan şi Sfântul Grigorie devin astfel conducători de popor care au luptat împotriva sărăciei, a excluziunii sociale, împotriva alterării doctrinei. Nu trebuie trecută cu vederea nici contribuţia lor decisivă în dezvoltarea umanismului creştin. Sfinţii Trei Ierarhi au arătat atât în textele şi în cuvintele lor, dar mai ales cu viaţa lor cum ar trebui să trăim toţi creştinii, dacă vrem cu adevărat să ne numim fii vrednici ai lui Dumnezeu. Ne–au învăţat care sunt elementele pentru a distinge viaţa fiecărui om, astfel încât acesta să fie vrednic a fi numit „om al lui Dumnezeu“. Dincolo de aceste exemple, cei Trei Ierarhi alcătuiesc un exemplu al dascălului de neegalat, deoarece nu s-au limitat în a descoperi lucruri noi. Nu au studiat la cele mai bune şcoli ale perioadei aceleia pentru ei, ci pentru a împărtăşi cunoştinţele lor nouă tuturor, care, crezând că le cunoaştem pe toate, în realitate cunoaştem atât de puţine. Cei Trei Ierarhi s-au străduit să dobândească cunoştinţe şi să le lase moştenire celorlalte generaţii, fără să ceară nimic în schimb. Au vrut să insufle caritatea, compasiunea şi dragostea în inimile oamenilor, dragostea pentru adevăr şi Dumnezeu.

În momentul când tinerii noştri caută drumul lor într-o realitate complexă şi într-o continuă schimbare, principiile de bază ale vieţii, dar şi învăţăturile Sfinţilor Ierarhi îi pot ajuta să înfrunte cu credinţă şi curaj toate dificultăţile.

Cu această greutate de nesuportat a moştenirii Sfinţilor Ierarhi, epoca actuală cere de la noi toţi să ne unim eforturile pentru a realiza o cultură mai bună, modernă, o cultură care este în conformitate cu standardele europene, dar şi cu nevoile copiilor şi ale tinerilor.  Astfel, vom deveni mai dinamici, mai inovatori şi vom scoate ce e mai bun din noi şi din cultura noastră creştină, pentru că este de datoria noastră să investim în tineri, în educaţie, în viitorul ţării noastre. Pe Sfinţii Trei Ierarhi noi toţi suntem chemaţi să îi avem drept exemple în viaţă şi să urmăm învăţătura lor pentru a ne lumina.