Coliere, pandantive şi inele din aur cu diamante, scoase la vânzare de Fiscul din Bacău

Zeci de bijuterii din aur şi argint, printre care coliere şi inele cu diamante, au fost scoase la vânzare prin licitaţie publică de către Finanţele Publice Bacău, preţurile variind între 4,2 lei gramul de argint şi 80 de lei gramul de aur pentru inele şi coliere.bijuterii

Peste 123 de grame de aur şi 186 de grame de argint vor fi vândute la licitaţie, la mijlocul acestei luni, de către reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Bacău, instituţie care speră să încaseze pentru cele câteva zeci de bijuterii peste 11.500 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe lângă cercei, inele şi brăţări, care vor fi vândute cu un preţ mediu de 4,2 lei gramul de argint şi 80 de lei gramul de aur, printre bijuteriile scoase la licitaţie se află şi patru inele cu diamante, al căror cost se ridică la 327 de lei bucata.

„Toate aceste obiecte din aur sau argint au fost evaluate de către BNR, în funcţie de gradul de uzură al fiecărei obiect în parte. De altfel, bijuteriile provin din confiscările făcute de diverse organe de control ale statului, cum ar fi Poliţie, Vamă sau fosta Gardă Financiară”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al AJFP Bacău, Adrian Anghel.

Potrivit acestuia, la licitaţia de vânzare a bijuteriilor vor putea participa numai persoanele fizice sau juridice autorizate de Protecţia Consumatorilor.

Adauga un comentariu

*