„Impreuna gandim viitorul”

Din luna septembrie 2013 se afla in derulare proiectul „Ïmpreuna gandim viiitorul” al Asociaţiei pentru Promovarea Dezvoltării Personale – Bacău în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Bacău, Școala Gimnazială Cleja și Primăria Cleja, proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Implementarea acestui proiect contribuie la creşterea nivelului de integrare socio-educațională a 120 de copii (60 din mediul rural și 60 din mediul urban), cu vârsta între   11–15 ani, cu oportunitati reduse care provin din categorii și medii dezavantajate, prin participarea acestora la 11 ateliere tematice de dezvoltare a abilităților lor de viată, 2 activități outdoor și 2 activități de voluntariat în cadrul comunității.Bugetul total al proiectului este de 27.959 CHF din care 25.163,10 CHF reprezintă sprijinul elveţial și 2.795,90 CHF contribuția Asociației pentru Promovarea Dezvoltării Personale – Bacău.Implementarea proiectului a debutat la data de 01 septembrie 2013, timp  în care a fost constituită echipa de management a proiectului, au fost selectați beneficiarii și s-a realizat achiziția echipamentelor și serviciilor necesare derulării activităților planificate. Pană la această dată, în scopul dezvoltării abilităților de viață independentă a copiilor din grupul de beneficiari, au fost derulate 7 ateliere de lucru cu o tematică variată ce au avut ca scop exersarea și învățarea practică a unor abilități în cadrul cărora 60 copii din mediul urban și 60 din mediul rural au dobândit şi dezvoltat competenţe de relaționare, comunicare interpersonală, gestionare a emoţiilor, conflictelor, rezolvare de probleme etc.Continuăm derularea a încă 4 ateliere tematice, iar în perioada imediat următoare  vom derula activitatea „Voluntariatul în cadrul comunităţii” în cadrul căreia beneficiarii vor participa la sesiuni de informare, vor fi în contact direct cu reprezentanții unor ONG-uri, vor planifica proiecte de voluntariat (informare, sprijin, schimba etc.) în comunitatea lor. Începand cu luna aprilie 2014 beneficiarii proiectului vor participa la activitățile outdoor planificate (excursii și vizite tematice, week-end rural -week-end urban). Astfel aceştia vor lua contact direct cu medii noi, cu noi stiluri de viață, vor fi expuși la situaţii şi noi experienţe pentru care au fost pregătiți pe parcursul atelierelor desfașurate pâna la momentul respectiv și vor avea oportunitatea să-și folosească abilitățile dezvoltate sau formate.Proiectul, prin toate activităţile planificate,  contribuie la creşterea calităţii vieţii  a 120 de copii prin  accesul acestora la servicii de educație alternativă (ce încorporează și “învăţarea prin experienţă practică”) direcţionate pe dezvoltarea abilităţilor de viaţă, creșterea nivelului de participare și implicare în vederea creării unor comunități puternice, responsabile și durabile.In plus mentionam ca avem in implementare un proiect deosebit, deosebiti sunt si beneficiarii, copii cu varste cuprinse intre 11-13 ani, copii a caror arii de deficit difera.Excluziunea copiilor cu oportunitati scazute va fi limitata prin participarea beneficiarilor la toate activitatile proiectului. Ameliorarea fenomenului de excludere şi marginalizare, pentru 120 de copii, va fi atins prin facilitatea accesului acestora la activități outdoor (excursii și vizite tematice, week-end rural –   week-end urban) care vor avea ca scop încurajarea  interacțiunii și integrării dintre 60 de copii din mediul rural cu 60 de copii din mediul urban prin crearea unei relații autentice de cunoaștere reciprocă și cunoașterea mediilor de proveniență și familiale;  60 de copii (grupul țintă) din mediul urban, sunt elevi în învățământul gimnazial la Liceul cu Program Sportiv Bacău însemnând că fiecare practică o activitate sportivă; această activitate de-a lungul timpului a necesitat o investiție de efort și timp care de cele mai multe ori s-a făcut în detrimentul orelor de pregătire școlară, a activităților de petrecere a timpului liber etc. Acest lucru a făcut ca, în timp, acești copii să înregistreze un deficit în sfera abilităților de viață;  60 de copii din mediul rural au mai puţine oportunităţi de dezvoltare personală, iar în situaţia în care dau dovadă de aptitudini într-un anumit domeniu aceştia nu sunt suficient sprijiniţi pentru a-şi dezvolta acele aptitudini; rezultatele şcolare ale copiilor din mediul rural (la nivel de notare) sunt de nivel mediu şi peste acesta; excluziunea copiilor din mediul rural se poate datora tocmai mediului din care provin , tocmai de aceea le facilităm stabilirea unor relaţii cu copii din mediul urban, familiarizarea cu mediul urban se va face alături de copii care locuiesc în acest mediu, ei putând fi ghizi pentru colegii lor in cadrul activitatilor out-door organizate; 10 copii vor schimba mediul de viaţă pentru un weekend, iar rezultatele vor fi resimţite nu numai la nivel personal, ci şi familial, la nivelul grupului de prieteni şi chiar mai mult deoarece copii comunică virtual prin reţelele de socializare; echipa proiectului va susţine şi impulsiona publicarea de impresii cu privire la această experienţă de viaţă, care poate fi inceputul unor frumoase relatii de pretenie intre copii provenind din diverse medii.

 

 

 

 

Carla Popa

manager de proiect

 

Adauga un comentariu

*