DNA informează că miercuri sunt efectuate percheziţii la 31 locaţii situate în 7 judeţe – Bacău, Dolj, Mehedinţi, Mureş, Olt, Giurgiu şi Braşov – într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, de către o grupare de societăţi comerciale, a unor infracţiuni de evaziune fiscală.
„În cursul dimineţii de miercuri, ca urmare autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 31 locaţii (domicilii ale unor persoane fizice şi sedii sociale ale unor societăţi comerciale) situate în 7 judeţe (Bacău, Dolj, Mehedinţi, Mureş, Olt, Giurgiu şi Braşov) zone în care există suspiciuni că gruparea respectivă ar fi desfăşurat, în perioada 2012-2013, activitatea infracţională”, se arată într-un comunicat al DNA transmis miercuri, relatează Agerpres.
În paralel, în legătură cu această cauză penală, la solicitarea procurorilor, inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF efectuează inspecţii fiscale în 23 de judeţe şi sunt vizate 126 firme, printre care şi o mare societate de comercializare a deşeurilor la nivel naţional, din Braşov.
„Au fost ridicate mai multe documente, iar pentru stabilirea activităţii infracţionale vor fi dispuse constatări financiare”, precizează DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.