Zeci de poliţişti din Bacău au fost mobilizaţi pentru prinderea unui individ care a jefuit o sucursală BRD din Bacău, aflată pe strada Ştefan cel Mare, nr 11. Se pare ca faptul că autorul jafului ar fi avut informaţii despre lipsa de personal din bancă şi despre absenţa agentului de pază. Mai mult, el a verificat „terenul“, şi uşa scării vecine, pentru a se asigura că poate ieşi prin spatele blocului 11, de pe strada Ştefan cel Mare. Angajata băncii a rămas singură cu atacatorul. „La momentul atacului, sucursala băncii nu era păzită. Facem cercetări pentru identificarea cercului de suspecţi şi a autorului“, a precizat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău. Martorii la eveniment au relatat că individul a intrat în sediul BRD situat pe strada Ştefan cel Mare astăzi, 20 februarie, în jurul orei 14.30, purtând o mască de cauciuc pe faţă şi fluturând un pistol. O angajată a băncii a fost stropită cu spray paralizant şi forţată să predea toţi banii din sucursală. În acelaşi timp, individul i-a ameninţat cu pistolul şi pe clienţii aflaţi în sediul băncii. Infractorul a luat o pungă cu bani şi a fugit. Iniţial, a intrat într-o scară de bloc aflată vizavi de sediul băncii, dar s-a făcut nevăzut după ce a ieşit pe uşa din spate. Surse din anchetă spun că suma de bani furată este importantă. Sute de oameni ai legii sunt mobilizaţi în faţa sucursalei BRD din Bacău pentru a lua probe. Mai mult, la ieşirea spre Piatra Neamţ, conducătorii auto sunt verificaţi de echipe mixte de poliţişti. Anchetatorii nu ştiu, până în acest moment, dacă pistolul era real sau doar o replică. Se pare că, în momentul jafului, care a durat mai puţin de cinci minute, banca nu avea asigurată paza de către un agent de ordine.