Miniştrii PNL şi-au depus demisiile din Guvern. Premierul Victor Ponta a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre lista miniştrilor interimari care îi vor înlocui pe miniştrii liberali demisionari. Miniştrii PNL au venit la Palatul Victoria pentru a-şi depune demisiile din Guvern. Premierul Ponta a stabilit miniştrii PSD care vor ocupa, interimar, posturile de ministru eliberate de PNL.
Premierul Ponta a stabilit miniştrii PSD care vor ocupa, interimar, posturile de ministru eliberate de PNL: Dan Şova -Transporturi, Nicu Bănicioiu-Sănătate, Robert Cazanciuc-Relaţia cu Parlamentul, Rovana Plumb-Ape, Doina Pană-Muncă, Mihnea Costoiu-Cultură, Titus Corlăţean-Românii de Pretutindeni.
Şedinţa de guvern, programată iniţial pentru ora 12.00, va fi amânată până când decretele de numire a miniştrilor interimari pe posturile eliberate de PNL vor fi semnate de preşedintele Traian Băsescu şi publicate în Monitorul Oficial, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Premierul Victor Ponta a plecat la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind înlocuirea miniştrilor PNL demisionari, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Ponta a anunţat anterior că, după ruperea USL, va numi miniştri interimari, dintre miniştrii PSD, pe locurile vacantate de PNL.
Mariana Câmpeanu şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Muncii, după o discuţie cu premierul Victor Ponta, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Câmpeanu a sosit la Guvernn jurul orei 10.00 şi a plecat după aproximativ 30 de minute.
Miniştrii PNL, Eugen Nicolăescu, Ramona Mănescu, Gigel Ştirbu, Lucia Varga, Mihai Voicu, Cristian David, Mariana Câmpeanu, au fost convocaţi înainte de şedinţa de Guvern de miercuri, la Palatul Victoria, pentru a-şi prezenta în acelaţi timp demisiile din funcţie.
În cursul zilei de miercuri este de aşteptat ca miniştrii liberali să susţină conferinţe de presă, pentru a-şi prezenta bilanţul mandatului.
Sursa: www.mediafax.ro