Bucuria slujirii în comuniune în „Mitroviţa“ Moldovei: Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Bacău

La Biserica „Sfântul Dumitru“ din Bacău a fost oficiată Sfânta Liturghie cu prilejul Sinaxei preoţilor din Protopopiatul Bacău. Slujba a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi, 25 februarie 2014, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Dumitru“ din Bacău. Pe lângă preoţii din Protopopiatul Bacău, care au fost împărtăşiţi din acelaşi sfânt potir, la slujbă au participat numeroşi credincioşi din oraşul Bacău. Sfânta Liturghie prilejuită de Sinaxa preoţilor Protopopiatului Bacău face parte din Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi, respectiv, din Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. După cum a menţionat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, „bucuria slujirii în comuniune a clerului cu ierarhul locului a constituit un moment de reamintire pentru preoţi a importanţei şi frumuseţii demnităţii la care au fost chemaţi în această lume“. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a explicat rolul şi importanţa unei sinaxe. Părintele Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău, a mulţumit ierarhului pentru bucuria făcută preoţilor şi credincioşilor din Bacău prin săvârşirea Sfintei Liturghii, iar pr. paroh Ioan Pleşcău a reînnoit invitaţia făcută Preasfinţiei Sale de a reveni în „Mitroviţa“ Moldovei. „Sinaxa preoţilor s-a încheiat la aşezământul social-filantropic al parohiei «Sfântul Dumitru», unde a avut loc prezentarea ultimelor trei volume apărute la Editura «Filocalia» a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, scrise de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Lucrările au fost prezentate de pr. dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala «Înălţarea Domnului» din Bacău, de pr. Ciprian Burcă de la Biserica «Buna Vestire» din Bacău şi de pr. Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului“, a relatat pr. Constantin Gherasim.

Adauga un comentariu

*