ACŢIUNI PREVENTIV-EDUCATIVE ŞI DE COMBATERE A ABSENTEISMULUI ŞCOLAR

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, a desfăşurat în perioada 10-13.03 a.c. o serie de acţiuni preventiv educaţionale în instituţiile şcolare şi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în zona apropiată acestora, activităţi ce se încadrează şi în campania de informare “Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, cu tema şi sub mesajul „Stop violenţei şi discriminării în şcoli! Indiferenţa doare!”.BZ220313mic

Având în vedere necesitatea prevenirii situaţiilor de risc în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, în scopul creşterii gradului de siguranţă al elevilor şi personalului didactic, a prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar, a fenomenului contravenţional şi infracţional, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au executat o serie de acţiuni punctuale în municipiul Moineşti, oraşul Comăneşti şi Dărmăneşti, unde au fost depistaţi 38 elevi în cafenele şi baruri, absentând nejustificat de la cursurile şcolare.

Aceştia au fost identificaţi şi prezentaţi în faţa conducerii instituţiilor de învăţământ din care făceau parte, urmând a le fi aplicate măsuri în conformitate cu prevederile regulamentelor de ordine interioară.

Jandarmii au fost prezenţi şi în interiorul unităţilor şcolare, unde elevilor aparţinând Şcolii Generale nr. 1 din staţiunea Târgu Ocna, luni 10.03 a.c., Colegiilor  Tehnice ,,Gheorghe Asachi” şi “Petru Poni” din mun. Oneşti, marţi 11.02 a.c., Colegiului Sportiv „Nadia Comaneci” din Oneşti, miercuri, 12.03 a.c. şi, împreună cu lucrători ai Agenţiei Naţionale pentru Prevenirea Traficului de Persoane-Centrul Regional Bacău, la Grupul Şcolar Agricol „Jaques M. Elias”  din Sascut, joi 13.03 a.c.. li s-au prezentat teme cu caracter preventiv-educativ (împotriva violenţei, criminalităţii, discriminărilor de orice fel, a traficului de persoane) şi au argumentat „pe înţelesul tuturor” rolul instituţiei în acest domeniu.

Acţiunile pe aceste linii de prevenire şi combatere a absenteismului şcolar, a fenomenului contravenţional şi infracţional în rândul elevilor şi pentru creşterea gradului de siguranţă al acestora vor continua şi în alte instituţii de învăţământ sau zone adiacente acestora aflate în zona de competenţă a unităţii, pe tot parcursul anului şcolar.

Adauga un comentariu

*