Premierul Victor Ponta a participat la semnarea contractului de construcție a centurii ocolitoare a muncipiului Bacău

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat miercuri, după semnarea contractului pentru realizarea șoselei de centură a municipiului Bacău, că prezența sa reprezintă un mesaj important pentru toate companiile turcești care investesc în România și creează locuri de muncă, prefațând astfel întâlnirea de la prânz cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, aflat în vizită oficială în țara noastră.

„Odiseea trecerii din proiect la execuție a șoselei de centură a municipiului s-a încheiat odată cu epuizarea oricărei căi de atac în justiție și putem vorbi de acum despre construcția propriu-zisă a aceste investiții mult așteptate, al cărui proiect a trebuit să facă față, în justiție, rigorilor legale actuale, mult prea lungi, care au frânat începerea lucrărilor”, a afirmat Victor Ponta.

În context, premierul a precizat că până la sfârșitul lunii iulie va fi elaborată o nouă lege a achizițiilor publice, cu respectarea procedurilor europene, care să permită o „fluidizare” a traseului de la momentul licitației până la implementarea concretă a unui proiect.

„Începerea construcției are și valoare simbolică. Am trecut la fapte și faptele atestă că cei 30 de km ai acestei centuri ocolitoare se înscriu în ceea ce România nu a avut niciodată, dar are în prezent, un Master Plan de investiții în Transporturi, aprobat de Uniunea Europeană, finanțat de Uniunea Europeană de instituțiile internaționale financiare și de la bugetul României, Master Plan ce prevede pentru Moldova investiții absolut necesare, ce vor lega această zonă cu vestul Europei, între care autostrada Iași — Târgu Mureș, dar și Bacău — Brașov și Bacău — Pașcani. Sunt investiții fără de care nu se poate realiza, la ritmul actual, dezvoltarea economică a Moldovei, dar care le vor permite și cetățenilor de peste Prut, care au și mai mare nevoie să fie legați de Europa, să acceadă la o cale rutieră ce le poate facilita acest deziderat”, a mai spus premierul.

Contractul a fost semnat de directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Narcis Ștefan Neaga, și directorul general al companiei turcești, Eko Insat Ve Tic AS, Halim Balkay, firmă care a câștigat licitația.

Valoarea estimată pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Bacău este de 591.224.807 de lei, fără TVA. Investiția va avea 30,7 de kilometri și va fi construită pe două axe. Una va avea o lungime de 12,5 km și va pleca din sudul municipiului, la limita cu localitatea Nicolae Bălcescu, prin est, intersectând drumul național Bacău — Vaslui și va duce până aproape de satul Bogdan Vodă, aflat în nordul municipiului, iar a doua, ce va face joncțiunea, prin vestul orașului, cu drumurile naționale către Moinești și Piatra Neamț, la Centrul de Afaceri și Expoziții, va fi în lungime de 18,2 kilometri.

 

sursa: www.agerpres.ro

Adauga un comentariu

*