Handbaliştii de la Ştiinţa s-au fotografiat printre sicrie!

 

Handbaliştii de la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău au găsit o metodă inedită de a ironiza situaţia dramatică prin care trec. După meciul cu CSM Bucureşti de marţi, încheiat la egalitate, antrenorul Mateo Garralda şi jucătorii săi s-au fotografiat într-un magazin de pompe funebre din Cartierul Giuleşti. Mesajul vicecampionilor lansat de lângă sicrie a fost ”Bacăul nu moare!”. Jucătorii de la Ştiinţa Bacău nu sunt plătiţi de luni bune, iar cazarea jucătorilor a fost rezolvată printr-o metodă ”familială”. ”Am închiriat patru apartamente şi i-am cazat pe toţi la grămadă”, spun oficialii echipei. Egalul de la Bucureşti le dă moral băcăuanilor în vederea play-offului. Clasată pe locul 7 în Liga Naţională, Ştiinţa Bacău va întâlni în ”sferturi” (două meciuri din trei), echipa care va încheia sezonul regulat pe locul 2.

Adauga un comentariu

*