Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Onești, patru percheziții domiciliare în comuna Helegiu, la bănuiți de furturi din locuințe.
Au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor articole electronice și electrocasnice precum și scule electrice, susceptibile a proveni din săvârșirea de infracțiuni.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că patru bărbați din comună, cu vârste între 19 și 33 de ani, ar fi sustras bunurile în cauză din locuințele a trei persoane vătămate, din aceeași comună.
Bunurile, în valoare de 6 200 de lei, au fost restituite proprietarilor.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.