Ziua de 8 noiembrie a început a fi prăznuită în Biserică ca sărbătoare a îngerilor, împreună cu Sfinții Mihail și Gavriil, în veacul al cincilea şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin. Vorbind despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase lui Dumnezeu, trimişi de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor.
Sfântul Arhanghel Mihai înseamnă în limba ebraică, “Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care “striga”: “Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Cine este ca Dumnezeu?” – şi asa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune şi călauzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.
De aceea, Arhanghelul Mihail este considerat căpetenia oştilor cereşti-îngereşti, acela care, la sfârşitul lumii, va lupta cu diavolul şi despre care se spune că nu stă în Rai decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în misiune pe pământ.
Sfântul Arhanghel Gavriil înseamnă în limba ebraică, “bărbat-Dumnezeu”. Numele său conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri. El a vestit lui Ioachim şi Anei, că o vor avea pe Maria, deşi erau bătrâni. De asemenea, Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus, Gavriil a rostit cel dintâi numele lui Isus Hristos şi l-a înştiinţat pe Zaharia de naşterea fiului lui, Înaintemergatorului, Ioan Botezătorul, a vestit păstorilor că în Bethelem s-a născut Mesia. Sfântul Gavriil ocroteşte fecioarele, mamele şi pruncii şi duce rugăciunile la Dumnezeu, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mâna, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor.
În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decât Arhanghelul Gavriil. Oamenii spun că el poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptator împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască.
Pentru că atât Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt văzuţi că păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, în credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viaţa de Apoi. Această, pentru că, potrivit folclorului, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi.