Un tânăr care se sustrăgea cercetărilor a fost depistat și reținut

Polițiștii Secției 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, au depistat un bărbat de 27 de ani, din comuna Sascut, care se sustrăgea cercetărilor în mai multe dosare penale aflate în lucru.barbatretinutviol

Din cercetările polițiștilor a rezultat că în noaptea de 13/14.10.2015, în jurul orei 01:30, după ce a consumat băuturi alcoolice, tânărul în cauză ar fi condus fără permis de conducere, pe raza localității Sascut, un autoturism înmatriculat în Spania, fără drept de circulaţie în România.

Pe timpul deplasării ar fi avarait în mod intenționat un autoturism ce se afla parcat în fața locuinței unui localnic de 52 de ani, persoană cu care tânărul în cauză avea neînțelegeri mai vechi.

Bărbatul de 27 de ani este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și distrugere.

Față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Adauga un comentariu

*