Polițiștii de investigații criminale din Moinești au depistat un bărbat de 41 de ani, din județul Dâmbovița, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că bărbatul în cauză, muncitor la o societate comercială cu punct de lucru la Moinești a pătruns în camerele în care erau cazați alți munictori și ar fi sustras o tabletă, două telefoane mobile şi suma de 200 lei.
Bunurile sustrase, în valoare totală de 2 500 de lei, au fost recuperate în totalitate şi restituite persoanelor vătămate.
În cauză se fectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.