Poliția băcăuană vă recomandă să planificați din timp călătoriile, să vă interesați de condițiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează a fi parcurs și să adaptați viteza la condițiile de drum și traffic, în contextul avertizării meteorologice cod galben de ninsori.
Având în vedere atenționarea meteorologică COD GALBEN, în care se arată că în intervalul 26.11.2015 ora 06.00 – 27.11.2015, ora 09.00, în 28 județe între care și județul Bacău, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local mai consistent, polițiștii rutieri vă recomandă să fiți atenți la drum și să vă interesați de condițiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeți.
În condiţiile unui carosabil umed, acoperit cu polei, gheaţă sau zăpadă bătătorită, adoptați o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului.
Este absolut necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, să se efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare şi să se evite, pe cât posibil, efectuarea manevrelor de depăşire, care se dovedesc extrem de periculoase.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege.
Informaţi-vă din timp cu privire la starea drumului de pe traseul pe care urmează să-l parcurgeţi!
Înainte de a pleca la drum verificaţi starea tehnică a autoturismului! Asiguraţi-vă că instalaţiile de climatizare si de dezaburire sunt în stare de funcţionare!
Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Pietonilor le recomandăm să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.