In mai putin de o luna de zile, pe scena Teatrului municipal ” Bacovia” au avut loc doua experimente teatrale. Situate la poluri diametral opuse, cele doua experimente au starnit, inevitabil, dispute.
Casa Bernardei Alba si ” Paiata si… paiate” . Doua stiluri total diferite, reactii pe masura. In timp ce regia piesei lui Federico Garcia Lorca a reusit sa socheze un public conservator (Bacaul este, totusi, un oras comercial, nu un centru cultural cum este Iasul), spectacolul montat de Florin Zancescu este o reprezentatie de revista – scenete, dansuri si cantece.
Montarii ” Casei Bernardei Alba” i s-a reprosat sexualitatea excesiva dusa la paroxism. Intr-o tara in care suntem invadati de aluzii sexuale prin toate canalele media, exacerbarea sexualitatii poate sa nu mai fie receptata ca o modalitate de exprimare artistica, ci ca un mijloc comercial de a atrage publicul.
Apologetii piesei sustin ca bacauanii trebuie sa se invete cu acest gen de regie. Va fi un lucru dificil si de lunga durata pentru ca , in general, conservatorismul provincial functioneaza ca un mecanism de autoprotectie. Dar, cum spunea un personaj de-al lui Sadoveanu intr-o scena in care la curtea unui boier de-al lui {tefan se serveste o bautura amaruie numita cafea, moldovenii nostri privesc cu retinere orice lucru nou pentru ca, odata obisnuiti, sa nu mai poata trai fara acela.
In cele aproape doua ore ale spectacolului lui Florin Zancescu, scenetele, cu o doza bunisoara de misoginism, au rupt rasete sanatoase iar dansatorii de la ” Fiesta” au fost la inaltime. Nici cei doi interpreti de muzica usoara nu au trecut neobservati. Insa, desi au voce, ar trebui sa mai lucreze putin la prezenta scenica.
Acum, este destul de greu de despartit publicul in doua ” caste” – cei care apreciaza montarea ” Casei…” si cei care savureaza ” Paiata…” Orice incercare de a delimita categoriile intelectuale ale publicului este relativa si dinainte sortita esecului.
