Dispute, scandaluri, jocuri de culise, rasturnari de situatie, oportunism. 2005 a fost anul in care politicienii, si cu precadere cei de la putere, si-au dat arama pe fata. Cele mai mari tensiuni au fost in PNL, unde lupta pentru functii a scos la iveala „calitati†dintre cele mai alese pe care poate doar in politica iti e dat sa le intilnesti. Romeo Stavarache, primarul Bacaului, a dovedit ca setea pentru putere nu se stinge niciodata iar scrupulele, respectarea unor intelegeri sunt chestii perimate.
Nici democratii nu au avut un an linistit. Au schimbat un subprefect, doar pentru ca nu a mai gasit timp sa promoveze si imaginea partidului, si au trebuit sa faca fata unei tentative de puci. Am avut si inundatii, dezastruoase, un bun prilej pentru politicieni sa salveze ceva din imaginea sifonata de atitea scandaluri. Nici protestele, grevele nu au lipsit, regizate sau nu de PSD nici nu mai conteaza.
Cosmarul de pe Valea Muntelui
Localitati izolate complet, mii de oameni evacuati, case inghitite de ape, animale moarte. Dezastrul produs de viiturile din vara e greu de descris. Iar pagubele sunt de ordinul zecilor de miliarde. Dincolo de cifre, ramane suferinta celor care au pierdut tot ce au agonisit o viata. Apele au maturat in calea lor zeci de case, au inundat kilometri intregi de drumuri comunale si judetene si au distrus mai multe poduri si podete.
Circulatia a fost oprita mai multe zile pe anumite portiuni. Terenurile agricole au avut de suferit pe suprafete considerabile. Apele s-au abatut asupra locuitorilor de pe Valea Muntelui in mai multe runde iar Trotusul si afluentii lui au reprezentat o adevarata amenintare pentru oamenii din zona. Autoritatile au infiintat si reactivat Comitetele de Urgenta si au reusit sa obtina ceva sprijin de la Guvern.
Multi sinistrati insa nu au nici acum un acoperis deasupra capului iar refacerea caselor si a drumurilor a devenit o afacere profitabila pentru politicieni. si de pe urma campaniilor de ajutorare s-a castigat. Cel putin imagine. Valea Muntelui nu a fost niciodata atat de invadata de oameni politici si autoritati centrale. Trebuia sa vina potopul ca alesii sa-si indrepte atentia catre cei necajiti!
PNL, un partid al intrigilor si disputelor
Capul de afis l-au tinut tensiunile din interiorul PNL, izbucnite la inceputul anului si care ar fi trebui sa fie stinse o data cu demisia lui Valeriu Gheorghe din functia pe care a detinut-o timp de 13 ani si desemnarea unui comitet interimar care s-a ocupat cu pregatirea alegerilor din vara. Alegerile organizate in iulie aveau sa constituie o mare surpriza pentru Stavarache si sa acutizeze disputele dintre cele doua tabere din PNL.
La diferenta de doar cateva voturi, Ioan Chiriac, candidatul din tabara seniorilor, a castigat scaunul de presedinte al partidului. Din acel moment, ostilitatea dintre cele doua grupari nu a mai putut fi mascata. Tabara lui Stavarache i-a acuzat pe castigatori ca au fraudat alegerile si au depus contestatie la Bucuresti. tinand cont de drumurile facute la „centru†inca de la investirea in functia de primar, este de inteles cum de Stavarache a avut castig de cauza iar alegerile au fost repetate.
De-abia in noiembrie, timp in care Stavarache a tratat cu tabara seniorilor si s-a cazut la o intelegere. Candidat unic la presedintia partidului a fost Stavarache iar functiile trebuiau impartite in mod echitabil. Asa cum a demonstrat in atatea situatii, pentru Stavarache un protocol e incheiat pentru a fi incalcat. Conferinta judeteana de alegeri a liberalilor a adus din nou in prim plan neintelegerile dintre cele doua grupari atunci cand in comitetul executiv nu a iesit la vot cine trebuia. Stavarache a trisat iar Valeriu Gheorghe a amenintat cu demisia.
Ruptura in Alianta PNL-PD la Bacau
Alegerile din PNL au determinat si demisia unuia dintre viceprimarii municipiului – Mihai Slic. Acesta a renuntat la functie dupa ce primarul Romeo Stavarache, candidat la functia de presedinte al Organizatiei Judetene a PNL, l-a acuzat pe Slic, in plina conferinta de alegeri, ca ar fi semnat ilegal niste documente.
Fostul viceprimar a considerat la acea vreme ca atacul lui Stavarache a fost o razbunare, dat fiind faptul ca slic l-a sustinut pe contracandidatul primarului la sefia partidului, Ioan Chiriac. Din acest moment, liberalii s-au angrenat intr-un nou razboi.
De data aceasta cu democratii. La mijloc, evident, scaunul de viceprimar lasat liber de slic si revendicat de ambele partide. si de aceasta data Stavarache avea sa demonstreze ca in politica nu poti invinge decat daca joci murdar. in timp ce democratii se dadeau de ceasul mortii pentru a obtine functia de viceprimar si invocau protocolul dintre PD si PNL prin care postul din Primarie le revenea de drept, Stavarache punea la cale o strategie prin care sa-i puna pe democrati cu botu’ pe labe.
Desi aparent a fost de acord sa cedeze scaunul de viceprimar democratilor si a acceptat candidatul acestora (Adrian Popescu), in realitate Stavarache a facut demersuri pentru a obtine voturi in sprijinul liberalului Constantin Scripat, directorul Pietelor pe atunci. Cel care a si fost votat si ales viceprimar al Bacaului. Motiv pentru care democratii bacauani au hotarit sa nu ii mai sprijine pe liberali iar Alianta s-a rupt cel putin la nivelul municipiului.
Avram a fost mazilit de partid
In octombrie, la Conferinta de alegeri a Municipalei Bacau a PD, tinerii democrati au sarit la gatul seniorilor. Un grup condus de consilierul local Gabriel Lupu a acuzat actuala conducere de dictatura. Vinovat de tot acest scandalul provocat de tineri a fost gasit Constantin Avram. Cel care avea sa-si piarda nu dupa mult timp functia de subprefect.
Biroul Permanent National al Partidului Democrat a luat decizia de a-i retrage sprijinul politic. Principalele motive invocate de democrati au fost lipsa de comunicare manifestata de Constantin Avram fata de colegii sai din organizatia judeteana a partidului dupa instalarea sa in functia de subprefect si proasta gestionare a problemelor aparute in judet dupa inundatiile din luna iulie. in realitate insa, Avram a fost schimbat din functie pentru ca a preferat sa faca mai mult administratie decat politica. in locul sau a fost numit democratul Neculai Olaru.
Nistor, vesnicul presedinte
Desi alegerile municipale prevesteau un scandal si la nivel de judet, Conferinta Judeteana de alegeri a PD s-a desfasurat in liniste. Democratii au dovedit ca nu sunt pregatiti pentru o schimbare si au reales vechea conducere. Cele mai importante functii au fost ocupate tot de cei acuzati de dictatura. Vasile Nistor a candidat pentru functia de presedinte, Liviu Miroseanu, pentru cea de presedinte executiv iar senatorul Cristian Cucuianu, pentru cea de secretar general.
In PSD, tot Hrebenciuc
Nici PSD-istii nu sunt adeptii unor schimbari. Iar alegerile din aprilie au intarit aceasta idee. Deputatul Viorel Hrebenciuc a fost singurul care s-a inscris in lupta pentru sefia Organizatiei Judetene a PSD Bacau. Impropriu spus lupta, pentru ca nu a existat nici un contracandidat. Chiar daca PSD-istii au vorbit, de fatada, evident, de reforma, de o curatenie in interiorul PSD.
Bogea are sustinere in continuare
Agitatie mare si in PRM si alegeri cu oarece emotii. Trei membri de partid au acuzat-o pe Angela Bogea, presedinta filialei bacauane a PRM, de fals, uz de fals, fals intelectual si fals in inscrisuri in folosul Partidului Popular. Acestia chiar au facut demersuri la Bucuresti in incercarea de a o inlatura din functie pe Bogea. Vadim nu a luat insa nici o masura si a lasat ca lucrurile sa se clarifice la alegeri.
Angela Bogea, presedintele formatiunii inca de la infiintare, a avut contracandidati. in ciuda discutiilor aprinse si acuzatiilor aduse de cei care doreau schimbarea conducerii, Angela Bogea a avut sustinerea unei mari majoritati dintre membri. Iar rezultatele votului au dat-o castigatoare.
Sechelariu sta 45 de zile in inchisoare
Dumitru Sechelariu, fostul primar al Bacaului, a fost retinut in iunie de procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie. Decizia de retinere a fost luata si pentru Laurian Lucas, fost viceprimar si Dorinel Ifrim, directorul Serviciului de cadastru din Primaria Bacau.
Dumitru Sechelariu este acuzat de luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor publice in scopul obtinerii de foloase necuvenite, fals, uz de fals si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Laurian Lucas si Dorinel Ifrim au fost invinuiti de complicitate la savirsirea acestor infractiuni. Acuzata de abuz in serviciu, fosta administratie a Bacaului a fost de asemenea audiata de PNA.
Toti cei 31 de alesi care au facut parte din fostul Consiliu Local Bacau au fost audiati de PNA. Patru dintre ei au fost deja acuzati de abuz in serviciu si au primit interdictie de a parasi tara. Dumitru Sechelariu a fost eliberat dupa 45 de zile de detentie.
Profesorii au protestat timp de trei saptamini
2005 mai poate fi considerat si anul protestelor. Prin fata Prefecturii s-au perindat rromi, angajati ai SC Robinete Industriale, RAFO, lemnarii de pe Valea Muntelui si toti liderii de sindicat care au protestat fie pentru ca nu si-au luat salariile, fie pentru starpirea mafiei, fie din cauza nerespectarii unor prevederi legale.
Cea mai cu impact manifestare de protest si de o amploare fara precedent a fost greva din invatamint. Timp de trei saptamani, cadrele didactice au protestat iar cursurile au fost blocate. Disperati, unii profesori au intrat in greva foamei. Desi protestul s-a incheiat dupa trei saptamini, majorarile salariale din sistemul de invatamint nu au fost nici pe departe cele solicitate. Cresterile salariale abia daca depasesc inflatia prevazuta pentru anul viitor si vor fi aplicate gradual.
Parcul HIT a fost inaugurat
Dupa atitea scandaluri si nenorociri, merita sa vorbim si despre un lucru pozitiv. in noiembrie s-a deschis Parcul Industrial HIT de la Hemeiusi, eveniment la care a participat si seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Johnatan Sheele. Valoarea totala a investitiei este de 7,3 milioane de euro.
Finantarea a fost asigurata de Uniunea Europeana, prin Programul Phare, cu aproape 4,6 milioane de euro, de Guvernul Romaniei, cu peste 1,5 milioane, si de Consiliul Judetean, cu 1,1 milioane de euro. Investitia are ca scop principal crearea unei industrii alternative, performante si nepoluante, a unei infrastructuri de afaceri de tip Parc industrial, pentru sprijinirea activitatii IMM-urilor din domeniul IT&C. Efectul major va fi diminuarea migrarii specialistilor din regiune, prin crearea de locuri de munca atractive.
Catalina CHIFU