Unu. Politicianul, chiar daca-l rogi sa se dezbare de haina politica, tot demagog ramane. Asa s-a intamplat si la intalnirea organizata de noi gazetarii, intalnire care avea menirea de a cauta solutii pentru mai bine.
In loc sa auzim ce trebuie sa facem, urechile mi-au fost impuiate de aceleasi discursuri cotidiene, limbaj de lemn si evident, tragere pe spuza proprie a lucrurilor cat de cat bune intamplate in judet. Spuneam ca am nevoie de vot uninominal. Ei bine, sustin acest lucru, poate asa alesii vor avea bunul simt de a-si da seama ca ei trebuie sa lucreze pentru noi si nu invers.
Doi. Premiile presei bacauane s-au vrut a fi o recunoastere a calitatii publicatiilor din Bacau. Daca despre colegi numai de bine, felicitari, nu acelasi lucru pot sa-l spun despre cititori.
In judet sunt doua saptamanale, trei cotidiene si doua fituici de scandal cu tiraj infim. Ei bine, vanzarile tuturor acestora nu depasesc 10.000 de exemplare pentru o populatie de aproximativ 700.000 de locuitori.
Asta spune ca bacauanul nu mai citeste, fiind sclavul telenovelei, a manelei si a tot ceea ce inseamna prost gust. Daca te simti lezat de aceste afirmatii e bine, ai tema de gandire. Citeste omule, ca ai sa mergi la vot exact cum ai facut-o si pana acum. Cu turma. Si daca citesti, da mai departe!
Trei. Stau si ma intreb daca Traian Basescu nu face altceva decat sa-si regizeze cu mare atentie aparitiile in diferite ipostaze. Celebrul fes(cipilica, chifla, etc.) cu care dom’ presedinte a dinamitat bolovanii de pe Valea Oltului a fost mult mai mediatizat decat orice altceva in saptamana ce a trecut.
Si daca toate goangele cu care Basescu castiga simpatie sunt regizate atent, atunci avem parte de un politician deosebit de abil. Oameni abili pot fi cu usurinta periculosi. Problema este ca noi romanii avem in continuare nevoie de circ ca sa punem botu’. Adica, trebuie sa fim serviti cu scenarii, ca tot nu gandim.
Patru. Trebuie sa recunosc ca mai avem o sansa. Si spun asta pentru ca am fost la teatru. Iar acolo, in sala, mi-am dat seama ca nu este totul pierdut. Spun si scriu aceste lucruri surprinzatoare pentru ca si eu am fost surprins.
Era poate ultimul loc in care puteam intalni un rocker abia trecut de cosurile pubertatii. Iar acesta nu era singur, in sala, la o numaratoare facuta din priviri, am gasit cel putin 30 de tineri si foarte tineri. Daca adolescentii vin la teatru, atunci trag speranta ca nu vom deveni o natiune de gutisti si vijelisti. Parerea mea!
Laurentiu Botin
