Parintii elevilor de la scoala generala „Constantin Platon” din Bacau vor purta, in curand, ecuson atunci cand isi vor aduce copiii la scoala.
Ileana Calugaru, directorul respectivei unitati de invatamant, spune ca ecusoanele sunt date acum la tiparit si ca urmeaza sa fie distribuite, in curand, parintilor.
„Este una dintre masurile pe care le-am luat pentru a intari securitatea la intrarea in scoala. Sigur ca daca un parinte va dori sa stea de vorba cu unul dintre invatatorii sau profesorii copilului sau si nu va avea ecusonul la el va fi lasat, totusi, sa intre in scoala.
Ca principiu, insa, prezenta ecusoanelor le va usura munca profesorilor sau elevilor de serviciu care au drept sarcina sa ii legitimeze pe toti cei ce intra in institutie”, mai precizeaza Ileana Calugaru.