Din cand in cand – nu sta in puterea noastra sa aflam tainele acestei periodicitati – Presedintele urca in turnul lui Zeus de unde tuna si fulgera cu ochii aprinsi de manie spre grupul care, vai!, l-a propulsat in lumea nemuritorilor. Vocea Presedintelui are infleziuni martiale sau catifelate, dupa caz, in functie de auditoriul liberal (siderat) sau democrat (fericit), si este insotita de o plastica gestuala de mare scamator deprins cu efectele de scena din vremea campaniilor electorale si aprofundata apoi prin studiul in exercitiul inaltei functii; enuntul se aseamana cu porunca biblica incontestabila si definitiva caci coboara, cum spuneam, prea de sus spre a fi comentata de noi, pacatosii marunti ai zilei.
Ca entitate superioara, Domnul Presedinte nu-si poate permite sa pronunte nume si prenume de muritori si prin aceasta avem dovada irefutabila ca prin aorta Domniei Sale nu circula sange uman ci limfa zeilor; de aceea El doar „releva” fenomene, legi, generalitati ambigue sau proximitatea unor catastrofe si dezastre sociale.
El doar ne lumineaza si ne ingaduie sa aflam cararea pierduta.
Ascultandu-l cum tuna si fulgera din Carul Sau de Foc intelegem inca odata , daca mai era nevoie, cat de mici suntem in deriziunea noastra. Si asa ne era frica sa traim in frig si intuneric. Suntem si calici si vinovati si nu vom indrazni niciodata sa ne ridicam privirile din pamant spre a descifra continuturile echivoce ale discursurilor Presedintelui.
Daca grecii o aveau pe Pithia, care exprima codificat vointa zeilor, noi si numai noi, romanii, singuri si unici in democratiile monoteiste ale lumii il avem pe Basescu, cu harul lui de Presedinte-Jucator, cel ce ne citeste din cartea sacra a destinelor si ne expune din cand in cand prin discursuri codate cu grija unde e buba nationala. Atat de incifrate sunt interventiile Domniei sale incat toata lumea se simte vinovata, culpabila, ticalosita, pacatoasa, condamnabila, de pus la zid.
Dupa fiecare discurs, ca efect educativ al acestuia, ar fi nimerit sa ne prezentam la tribunal, in sir cate unul, sa deschidem usa si sa declaram sincer”legati-ma, sunt bossul grupuluyi de interese A!” Si asa pe rand, pana la epuizarea alfabetului. Domnia Sa nu discuta cu Guvernul ca de la om la om, intre patru ochi, desi este chiar guvernul Domniei Sale, amici de partid, slujbasii si clientela care deretica prin propria curte.
Trebuie sa recunoastem ca pana acum, in 2006, nici un Presedinte nu s-a autoinvestit cu asemenea atribute supraomenesti; nici un Presedinte n-a cunoscut esenta adevarurilor absolute, inaccesibile muritorilor de rand, ca actualul; un altul a fost prea universitar si idealist, un Don Quijote (asemanarea fizica nu este chiar intamplatoare) halucinat de pupta cu morile de vant ale securitatii…
Ceea ce mi se pare ciudat este apetitul pentru parabola al Presedintelui, desi, Domnul Basescu stie si poate vorbi pe sleau, dar, probabil, nu vrea sa spuna adevarului pe nume preferand aluzia; si nimeni n-o face mai bine ca el, semanatorul de suspiciuni.
Daca ar vorbi deschis, franc, ar trebui sa recunoasca in fata natiunii ca echipajul al carui capitan este nu face nici cat o ceapa degerata.
Vechii mahari de decizie comunisti, imi aduc bine aminte, aveau aceeasi meteahna de a critica totul, generalul, din principiu, semanand pretutindeni vinovatie, iar recomandarea de baza era una singura: „orientati-va!” Apoi, dupa sapuneala de rigoare, periodica, dumnealor se retrageau pe la marginea judetului, in „control”, unde o puneau de-un chef comunal, fara sa-i vada nimeni.
Dupa ce tuna si fulgera, si Presedintele nostru pleaca undeva, in SUA, in Ucraina, Aiurea, ridicandu-se la cer, sau coboara dupa cumparaturi intr-un supermarket pentru biscuiti si iaurt.
Ovidiu Genaru
