Braconier la Parjol

Politistii bacauan au depistat un braconier care a ucis doi capriori. La perchezitia facuta la domiciliu, politistii au descoperit 14 picioare de caprior, 4 picioare de cerb si 3 piei de vulpe.

Pe data de 08.02.2006 lucratori din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substante Toxice al inspectoratului au identificat autorul a doua acte materiale de braconaj comise pe fondul de vanatoare 42 Blagesti, in zilele de 15.01 si 05.02.2006, in persoana lui Alexandru C. de 46 de ani, domiciliat in comuna Parjol, judetul Bacau.

Acesta, cu ajutorul unui lat, a braconat o caprioara si un caprior pe care le-a transportat ulterior la domiciu.

Cu ocazia perchezitiei domiciliare s-au gasit in locuinta celui de mai sus 20 de kg. carne de vanat, un trofeu si 14 picioare de caprior, 4 picioare de cerb si 3 piei de vulpe.

De asemenea, pe fondul de vanatoare au fost identificate 15 laturi pentru braconaj, montate de Alexandru C.

Toate aceste bunuri au fost ridicate in vederea confiscarii, iar persoanei in cauza i s-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de braconaj la vanatoare si transport ilegal de vanat, fiind cercetat in continuare in stare de libertate.

Adauga un comentariu

*