Scrisoare deschisa catre ACMM si UDMR: „Sunt crestin sau ungur?”

O scrisoare a unui catolic din comuna Cleja pare sa elucideze, in oarecare masura, adevarul despre mult controversata situatie a populatiei din aceasta zona a judetului, si nu numai. Daca cei din conducerea ACMM sau UDMR ar tine cont macar de o parte cele asternute in aceasta scrisoare, ar insemna ceva pentru aflarea si respectarea adevarului (D. M.)

„Sunt un crestin catolic care face parte din comuna Cleja, una dintre acele comunitati ale judetului Bacau in care oamenii sunt numiti ‘ceangai’. Nu stiu daca trebuie sa fie pentru mine un privilegiu sau un dezavantaj. Un privilegiu ar fi daca poporul maghiar m-ar socoate ca unul care ma trag din maghiari si s-ar comporta fata de mine ca atare. Dar daca ma duc in Ungaria si le spun ca sunt ceangau, ei ma iau drept roman, daca stau in Romania, ma considera ca sunt ungur.

In felul acesta, pentru unguri sunt de nicaieri, un om poreclit tot de ei ceangau. Ca sa am vreun privilegiu, in Ungaria nu este suficient sa te declari ceangau, trebuie sa te declari neaparat ungur, asa cum se cere in legitimatia de maghiar, iar din partea parohiei in care ai fost botezat se cere un act precum ca esti inregistrat ca fiind de etnie maghiara, ceea ce nu este posibil pentru ca, dupa cunostintele mele, in condica pentru botezati se inregistreaza omul care a fost increstinat prin botez si nicidecum ca apartinand unei etnii”.

„Inainte de ’89 nu mi se cerea sa ma declar ceangau”

„Inainte de 1989, nimeni nu-mi cerea sa ma declar ceangau. Acum, mai nou, mi se cere sa fiu mandru de aceasta porecla. Iar cei care m-au poreclit asa vin si ne spun ca noi suntem unguri…

Mai sa fie! Oare am cazut ieri din spatiul cosmic si nu mai stiu cine sunt? Oare chiar atat de prost sunt ca trebuie sa hotarasca altul in locul meu? Daca inteleg acest grai sunt obligat sa ma declar ungur? Daca atatia tineri lucreaza in Italia, Portugalia, Germania, Franta trebuie oare sa-si schimbe natia dupa limba pe care au invatat-o?

Se pedaleaza foarte mult pe teoria ca noi, porectiltii ceangai, suntem lipsiti de anumite drepturi. Care sa fie oare acestea? N-am auzit sa se planga nimeni ca a fost concediat sau respins de la vreo scoala pe considerentul ca ar fi ceangau. Multi din aceasta ‘rasa pura de ceangai’ au liceul sau facultatea absolvita. Oare ei cum au reusit sa scape de ‘nedreptatile’ facute noua ceangailor?”

„Ce ne intereseaza in care limba se celebreaza liturghia?”

„Se cere cu insistenta ca in satele catolice din jurul Bacaului, unde traieste aceasta ‘rasa pura de ceangai’, sa se celebreze Liturghia in limba maghiara, respectandu-se astfel un drept al ceangailor.

Daca noi suntem ceangai, de ce se cere liturghie in limba maghiara si nu in graiul ceangaiesc, ca doar suntem numiti ceangai, nu unguri! Nimeni nu s-ar opune daca in aceste comunitati nu s-ar intelege limba romana.

De cand in Biserica Catolica se celebreaza Liturghia in limba fiecarui popor, noi, catolicii din Cleja, ne-am inteles foarte bine in limba romana. Sa fi incurcat din nou Dumnezeu limbile ca la Turnul Babel si nu ne mai intelegem? Ce ne intereseaza pe noi limba in care se celebreaza Liturghia sau intelegerea Cuvantului lui Dumnezeu?

Cand se intorc acasa tinerii romani din Franta, Italia, Germania sau Portugalia si ar cere sa se faca Liturghia in limba in care au invatat-o in acea tara, nu ar fi o babilonie? Nu s-ar uita unii la altii nauciti? Si ce este mai important, sa ne intelegem intre noi, sau sa ne dam mari ca noi, ceangaii, putem asculta Liturghia si in limba maghiara sau alta limba, iar ‘prostii’ care au ramas acasa nu?”

„In biserica sunt numai crestini”

„In Liturghia catolica exista un dialog intre celebrant si credinciosi. Liturghia nu este un spectacol in care este admirat corul sau preotul, ci este o rugaciune comunitara, iar in satele catolice din zona Bacaului acest dialog se face in limba romna pe care o inteleg toti. Care este atunci rolul limbii maghiare in Liturghia din satele catolice (ceangaiesti)?

In Biserica este important daca sunt crestin sau daca sunt ungur? Sfantul Apostul Paul, in scrisoarea catre Coloseni, spune ca ‘…nu mai este elen si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si intru Cristos’. Si cred ca am putea spune si noi ca in Biserica nu esti nici ungur, nici roman, nici bulgar, nici rus, ci numai crestin”.

Pavel BENCHEA

Comentarii

  1. stefanescu tudorel a zis:

    trimiteti aceasta scrisoare mai marilor conducatori UDMR.Interesele sint la virf pentru a le merge lor bine.Unguri,ceangaii sau romani traiesc la fel de prost.

Adauga un comentariu

*