Reportaj in memorie – Foc la Sonda 4121 Mosoare

In ziua de 18 mai 1980, la orele 2,50 ale dupa amiezii, la sonda 4121 Mosoare, schela Tg. Ocna, a izbucnit incendiul. Pentru petrolisti, incendiul e cel mai rau lucru ce se poate intampla. in cateva minute, temperaturi de mii de grade au crapat si pamantul pe o raza de zeci de metri. Parjolul ameninta cu explozia, iar explozia ar fi distrus totul pe o raza de mai multi kilometri.

Numai ei, petrolistii, stiau, acum, cat aveau de patimit. Lupta cu flacarile a durat doua zile. Imediat, la fata locului, a fost trimis Stelian Nanianu, coleg de redactie, care lucra la sectia economica a „Steagului Rosu” – ziarul judetului Bacau – pentru a scrie despre acest eveniment sinistru. Dupa doua zile, Stelica, impreuna cu fotoreporterul Constantin Bursuc, au revenit in redactie. in ziarul din 24 mai au aparut doua pagini de reportaj, sub titlul : „Acolo, la Mosoare, oamenii au fost mai puternici decat natura si otelul”.

Ialomitean, Stelian Nanianu fusese repartizat la ziarul din Bacau dupa ce, pe la sfarsitul anilor 50, absolvise facultatea de ziaristica. Era un gazetar innascut, facea de toate, de la stire, la treburile secretarului de redactie. De fapt, pana la moarte – a plecat dintre noi in urma cu vreo trei ani – a slujit Condeiul. Stelica era prietenul nostru, al tuturor, fara exceptie, asta prin felul lui de a fi, prin profesionalismul sau absolut, dar, poate, mai ales, prin umorul sau innascut, nealterat… Atunci, reportajul sau a facut valva…

A fost citit cu inima la gura, oamenii, fie ei constructori ori functionari ori pensionari, ori ingineri sau muncitori, fiind conectati la viata economica a judetului Bacau. in fapt, era creata o stare de spirit favorabila muncii, dezvoltarii economico-sociale, nu prea exista timp pentru intrebari de genul celor vizand politica si politicianismul, cum se intampla astazi…

Bacaul era un judet industrializat, din cate imi amintesc era al 13-lea din tara, ca pondere economica. Industrii multiple, de la constructia de masini la exploatarea titeiului si a carbunelui, erau infloritoare. La Bacau, cand spuneai, de pilda, „Petrol”, te refereai la Moinesti; cand spuneai „Carbune”, imediat mergeai la Comanesti; cand spuneai „Stofe”, aveai in vedere, in primul rand, Buhusiul, cu una din cele mai mari fabrici de postav din Sud-Estul Europei…

Putini stiu, insa, ca, la noua organizare administrativ-teritoriala, din 1968 – cand au disparut regiunile si au fost infiintate judetului – Bacaul era cat pe ce sa piarda Moinestiul si Buhusiul. Mi-a vorbit despre asta, nu de mult, domnul Ioan Ichim, fostul prim secretar al Regiunii, la acea vreme, acum ajuns la respectabila varsta de 8o de ani. il cunosc de mult si am nutrit, pentru domnia sa, un respect adanc, omul acesta , nascut la Vasiesti – Moinesti, ajungand, de la ajutor de miner, sa conduca o mare regiune a Romaniei…

Atunci, cand a primit noua harta si a vazut ca Moinestiul si Buhusiul fusesera incluse la judetul Neamt, a simtit ca-i cade cerul pe cap. Trebuia sa ajunga, neaparat, la Nicolae Ceausescu, iar acolo, in biroul acela, a ajuns in cele din urma. „Cand am intrat la Ceausescu am simtit ca ma lasa picioarele… Dar Ceausescu si-a dat seama de asta si m-a invitat sa iau loc pe fotoliu si sa-i spun despre ce e vorba… si i-am zis ca eu sunt din Moinesti, iar Moinestiul si Buhusiul au apartinut, din totdeauna, de Bacau, cum pot eu sa merg acasa si sa le spun ca Moinestiul e la Neamt… in cele din urma, fara sa-mi dea un raspuns, m-a trimis acasa, dar, dupa cateva zile, am recapatat inapoi cele doua orase si satele adiacente…”

Asa ca, daca bacauanii spun „Moinesti”, spun „Petrol”, daca spun „Buhusi”… Acum, in anul 2006, reporterul de atunci e nevoit sa puna verbul „a spune” la timpul trecut… Caci exploatarea titeiului cunoaste o continua scadere, de fapt nici nu ne mai apartine…, iar fosta mare mandrie a buhusenilor, si a intregii tarii, a devenit o trista amintire…

Forajul si extractia, ca si celelalte activitati complementare, erau subiecte, aproape zilnice, de presa. De „petrol” a raspuns, multi ani, ziaristul Constantin Maftei. De loc din Magiresti, Costica se tragea, el insusi, din petrolisti. Era un „pitic” de om, uscat ca un vrej, dar cata vointa, cata ambitie, cat talent…! A plecat si el, intr-o vara din anii 9o, pe drumul fara intoarcere… Printr-o minune, am in fata un exemplar din cotidianul bacauan, din ziua de duminica 10 martie, 1974, „contrafondul” fiind intitulat: „Brigazile de interventie, in fruntea actiunii Fiecare sonda exploatata la potentialul maxim”.

Desigur, scris de Constantin Maftei. Citesc, in acest articol, ca „cele mai bune rezultate le detin brigazile conduse de maistrii Alexandru Nica, Gheorghe Vranceanu si Constantin Catrina, precum si echipele conduse de Gheorghe Pistea si Petre Stelian…” Acum, in acest an 2006, acesti oameni ori sunt pensionari, ori, unii dintre ei, nu mai traiesc… Dar au ramas in acest ziar ingalbenit de cei 32 de ani de la publicare… Poate actualul director al „Petrolului” moinestean, inginerul Constantin Saftoiu – barbatul acesta tare apropiat sufletului meu, despre care am scris multe articole, inclusiv de pe vremea cand era directorul Schelei de extractie din Zemes – isi mai aminteste de aceste nume…

Eu l-am sunat, zilele trecute, mi-a raspuns cu acelasi glas tineresc, desi anii au trecut si peste el fara mila, si m-a invitat „mai treceti pe la noi, suntem tot aici, desi avem alti stapani”. I-am promis ca voi trece, iar daca voi trece sunt convins ca vom depana amintiri comune, de pe vremea cand mergeam la Geamana ori la Bolatau ori la Lucacesti, sau cand, undeva, la Frasin, in judetul Suceava – Trustul Moinestean „acoperea” o intreaga Moldova, si nu numai – scriam despre cea mai adanca sonda forata, la zece mii de metri adancime, izbanda antologica atunci…

Au trecut anii, din „petrol” unii ziaristi inca mai scriu dar, dincolo de scrisul lor, bogatia aceasta, „aurul negru”, cum i se mai spune, tot mai rara si mai scumpa, ramane un reper luminos pentru gazetarii care au cunoscut, in decursul anilor, oamenii si locurile si faptele lor ramase in file de ziar ingalbenite de trecerea timpului dar inscrise intr-o istorie considerata, la acea vreme, luminoasa, onesta si demna…

Eugen Verman