Pustanii de 10-12 ani cu care ma impusc in retea viseaza doar GPL – liga profesionista la Counter Strike, jocul in care poti fi ori terorist, caz in care trebuie sa pui bombe si sa omori „counteri”, ori CT – contra-terorist, caz in care dezamorsezi bombele puse de primii si omori cat mai multi „tero”.
Juca Rapid cu Herta Berlin iar pustanii din retea faceau un „Inferno” – una din hartile jocului. Rapid da gol iar pe chat-ul jocului unul dintre „tero” anunta ca-i 1:0 pentru ai nostri.
„Mi se falfaie” – a fost raspunsul colectiv. Jucatorii, majoritatea la varsta la care inca mai buchisesc abecedarul, stiu mai bine decat multi adulti diferenta dintre un Kalasnikov cu 30 de „boabe” si un Maverik caruia i se poate pune amortizor; cum, deasemenea stiu ca e de preferat sa aleaga un „Deagle” cu sapte gloante unui Glock mai putin puternic in ceea ce priveste forta loviturii.
Baietii din retea (si, cateva fete, tot mai multe in ultimul timp) nu impartasesc pasiunea pentru sporturile fizice a parintilor lipiti de ecranul televizorului la transmiiile sportive. Nu le place sa transpire, sa faca efort; isi economisesc energia.
Societatea se schimba si munca bruta e tot mai mult inlocuita cu munca „intelectuala”; copiii nu se mai pregatesc sa devina sculeri – matriteri in atelierele proletare si nici soferi de camioane fara servodirectie.
Ei stiu, poate mai bine decat noi, ca job-urile care le vor fi oferite vor presupune ore-lumina petrecute in fata monitoarelor si a tastaturilor.
Si se pregatesc intens pentru asta.
Razvan BIBIRE
