Iliescu si Roman o pun de o noua stinga politica

Fondatorul PSD, senatorul Ion Iliescu şi preşedintele Partidului “Forţa Democrată” (FDR), Petre Roman, nu abandonează ideea organizării unor serii de discuţii consacrate relansării stângii româneşti.

Astfel, marţi, la sediul FDR, va avea loc un eveniment de acest gen, Petre Roman amintind că o primă rundă a dezbaterilor ar fi trebuit să se desfăşoare săptămâna trecută, dar, la dorinţa preşedintelui PSD, Mircea Geoană, aceasta a fost amânată.
În continuarea discuţiilor iniţiate, zilele trecute, la Timişoara şi Arad – unde s-a înregistrat o largă participare a reprezentanţilor mediului civic – se vor reuni la Bucureşti politicieni, sindicalişti, reprezentanţi ai patronatelor, ai intelectualităţii şi ONG-urilor.
Preşedintele FDR a ţinut să accentueze că proiectul privind relansarea stângii româneşti a fost lansat la iniţiativa lui Ion Iliescu şi este deschis tuturor celor doresc să se implice în coagularea stângii din România, ca alternativă la actuala putere de dreapta.

Adauga un comentariu

*