Program pentru tinerii in dificultate

Bacauanii aflati in cautarea unui loc de munca, care se lovesc de tot felul de prejudecati la angajare sunt ajutati de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) in vederea facilitarii accesului lor pe piata muncii.

Pentru anul acesta, Agentia are obligatia de a gasi locuri de munca pentru cel putin 80 de persoane cu dificultati financiare. Programul reprezinta una din masurile active privind stimularea ocuparii fortei de munca. Tinerii cu varste intre 16 si 25 de ani proveniti dintr-un centru de plasament si centrele de primire a copilului, tinerii singuri, care au copii in intretinere, adolescentii familisti, cu sau fara copii, persoanele care beneficiaza de venit minim garantat sau fac parte dintr-o familie beneficiara de astfel de venituri, tinerii care au executat pedepse privative de libertate, precum si cei cu mari dificultati financiare trebuie sprijiniti de AJOFM la angajare, conform legislatiei.

Colaborari pe toate fronturile

“Pentru reusita acestui program, colaboram in permanenta cu Directia de Protectie a Copilului, cu fundatiile care se ocupa de integrarea profesionala a copiilor ce provin din centrele de palsament si cu primariile din judet, ne-a declarat Octavian }icau, sef serviciu programe de ocupare din cadrul Agentiei. Potrivit prevederilor Legii nr.116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, avem obligatia de a identifica locuri de munca pentru tinerii cu mari probleme financiare care se confrunta cu riscul excluderii profesionale”.

Contract de solidaritate

In acest scop, Agentia le faciliteaza accesul lor la un loc de munca, in baza unui asa-numit „contract de solidaritate”, ce este incheiat intre tanarul beneficiar si angajatorul sau pe o durata de doi ani, dar nu mai putin de un an. Pentru a stimula agentii economici sa angajeze astfel de tineri, legislatia prevede si anumite facilitati. Astfel, firmele care angajeaza persoane in conditiile unui contract de solidaritate vor primi lunar, pentru fiecare tanar incadrat, 75 la suta din castigul salarial mediu net pe economie, pe toata durata angajarii. Daca, la data incheierii contractului de solidaritate, agentul economic se hotaraste sa angajeze pe perioada nedeterminata tanarul respectiv, el va primi, timp de inca un an, 50 la suta din indemnizatia de somaj, la care angajatul ar fi avut dreptul daca ar fi fost disponibilizat. Aceste cheltuieli vor fi suportate din bugetul asigurarilor de somaj, in functie de numarul contractelor de solidaritate incheiate.

Roxana NEAGU

Adauga un comentariu

*