Se limpezesc apele la Rafo

In randul salariatilor de la Rafo, parerile sunt impartite in legatura cu litigiul dintre BKP si Calder. Unii cred ca BKP vrea sa-l schimbe pe directorul general Paul Ivascu din razbunare, pentru ca acesta s-a situat de partea firmei Calder, dupa ce BKP a vandut actiunile de la Rafo.

Mitingul de informare de la Rafo, programat pentru joi, 9 martie, a fost anulat in ultimul moment, ca urmare a discutiilor purtate de conducerea Sindicatului “Rafinorul” cu Marian Iancu, presedintele firmei Balkan Petroleum (BKP).

Liderul sindical de la Rafo, Ion Marian, urma sa-i informeze pe salariati in legatura cu efectele razboiului dintre firmele Calder si BKP, care isi disputa statutul de actionar majoritar la rafinaria onesteana, precum si in legatura cu administratorul oficial al Rafo.

“Domnul Iancu ne-a comunicat faptul ca nu mai intentioneaza sa schimbe administratia de la Rafo, asigurata in prezent de managerul general Marin Anton, directorul general Paul Ivascu si firma V & V Trading – ne-a declarat Ion Marian, liderul Sindicatului ‘Rafinorul’.

In acest sens, exista si o hotarare a Tribunalului Bacau, care prevede faptul ca BKP are dreptul sa convoace Adunarea Generala a Actionarilor, dar nu are voie sa schimbe administratorul. Discutiile cu domnul Iancu si hotararea instantei bacauane ne-au determinat sa anulam mitingul programat pentru 9 martie”.

Perspective incurajatoare

Liderul sindical a apreciat ca situatia ajunsese intr-un punct critic, mai ales dupa ce BKP anuntase ca l-a schimbat din functie pe directorul general Paul Ivascu, pe care il inlocuise cu Bogdan Lucian Salajan.

“Noi i-am spus domnului Iancu ca schimbarea administratorului inseamna un pas sigur catre falimentul Rafo”, a mai precizat Ion Marian.

In randul salariatilor de la Rafo, parerile sunt impartite in legatura cu litigiul dintre BKP si Calder. Unii cred ca BKP vrea sa-l schimbe pe directorul general Paul Ivascu din razbunare, pentru ca acesta s-a situat de partea firmei Calder, dupa ce BKP a vandut actiunile de la Rafo. Altii cred ca firma condusa de Marian Iancu incearca, prin schimbarea administratiei, sa mai obtina niste bani de la Uri Bider, reprezentantul firmei Calder.

Insa principalul lucru pe care il doresc rafinorii este pastrarea locurilor de munca. “Atata timp cat Rafo functioneaza iar noi ne luam salariile, mai putin ne intereseaza certurile dintre actionari”, ne-a declarat unul dintre angajatii cu vechime mare la Rafo.

Insa conducerea Sindicatului “Rafinorul” se gandeste si la viitorul societatii, motiv pentru care a trecut de partea firmei Calder, mai ales dupa ce Uri Bider a anuntat ca va prelua inclusiv datoriiile imense, de mii de miliarde de lei vechi, pe care Rafo le are fata de bugetul central.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*