Adrian Nastase – fara sprijin politic

Organizaţia sectorului 1 a Partidului Social Democrat (PSD) i-a retras marţi, în şedinţă extraordinară, sprijinul lui Adrian Năstase pentru funcţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de preşedinte executiv al PSD.

Din cei 15 membri ai Biroului Executiv au fost prezenţi 14, din care zece au votat pentru retragerea sprijinului, trei pentru susţinerea lui Adrian Năstase şi unul s-a abţinut.

Preşedintele PSD sector 1, Dan Tudorache, a precizat că acest mandat îl va prezenta în cursul aceleiaşi zile la reuniunea liderilor de organizaţii cu conducerea partidului.

„Consider că imaginea organizaÅ£iei noastre a fost atinsă de scandalurile din presă legate de Adrian Năstase. Nu s-a pus problema excluderii acestuia din partid”, a spus Dan Tudorache.

În perioada următoare, PSD sector 1 urmează să ia o decizie definitivă în privinţa statutului lui Adrian Năstase, dar şi a lui Dan Ioan Popescu, ambii membri ai acestei organizaţii. Până atunci urmează să aibă loc şedinţe ale organizaţiilor locale ce compun filiala PSD sector 1.

ÃŽn altă ordine de idei, Dan Tudorache a susÅ£inut că a primit, prin intermediul unor colegi, ameninţări cu moartea de la un membru de partid – Nucu Serafin – membru al unei organizaÅ£ii de revoluÅ£ionari a PSD.

Adauga un comentariu

*