Viorel Hrebenciuc: „Nu ÅŸtim dacă se va ajunge la demisia domnului Adrian Năstase”

Liderul grupului parlamentar PSD consideră că problemele de imagine ale PSD ar fi mai uşor de soluţionat dacă nu ar exista scandalul din jurul preşedintelui Camerei Deputaţilor. Hrebenciuc a apreciat că organizarea unui congres extrordinar ar putea soluţiona problemele, dar nu şi pe cele de imagine ale lui Adrian Năstase.

Liderii PSD par dispuşi să renunţe la preşedinţia Camerei Deputaţilor. Viorel Hrebenciuc a recunoscut marţi că „este importantă, dar sunt momente când s-a dovedit că este un lucru rău faptul că am avut preşidenţia Camerei, în contextul în care cei de la putere puteau să ne acuze de nereuşitele lor”.

Întrebat dacă vor venunţa la funcţie, liderul grupului parlamentar PSD s-a spălat pe mâini „nu eu sunt cel care decide acest lucru”. Legat de retragerea sprijinului politic de către organizaţia PSD Sector 1, Hrebenciu afirmă că au încălcat ordinele de partid.

„Ieri am explicat că nu trebuie să se facă o asenemea şedinţă astăzi. Văd că s-a făcut. Nu ştiu cine a organizat întâlnirea. Cei care decid de la muncipiu. Nu ştiu dacă Oprescu neapărat”, susţine oficialul PSD.Viorel Hrebenciuc spune că, pentru moment, cel vizat de discuţia liderilor PSD este doar Adrian Năstase.

„PSD îşi va reveni în sondaje cu sau fără Adrian Năstase. Atât timp cât s-ar termina cu scandalului cu Zambaccian cred că ar fi mai uşor. Deocamdată cel mai vizat a fost Adrian Năstase, ce va fi în viitor, vom vedea”, a mai declarat liderul PSD.

„Nu ştim dacă se va ajunge la demisia domunului Adrian Năstase pentru că, astăzi, noi trebuie să discutăm nu neapărat problema Adrian Năstase, ci pachetul de măsuri pe care trebuie să îl luăm pentru schimbarea imaginii PSD-ului în momentul de faţă”, a continuat liderul grupului pralamentar.

Viorel Hrebenciuc afirmă că atacurile la adresa lui Marian Oprişan şi Marian Vanghelie care au cerut demiterea lui Năstase sunt nejustificate. „Nu ştiu ce înseamnă oameni ca Vanghelie. Până una alta, Marian Vanghelie nu ştiu să fi avut probleme cu justiţia.

A câştigat Primăria Sectorul 5 fără ajutorul PSD-ul, pentru că a candidat independent, ceea ce spune multe despre forţa politică a lui Marian Vanghelie, indiferent dacă ne place sau nu ne place comportamentul lui sau maniera în care se manifestă.

Pe de altă parte, Marian Orişan a câştigat alegerile întodeauna în judeţul Vrancea, ceea ce iar spune mult despre forţa lui politică” a conchis Hrebenciuc.

Adauga un comentariu

*