Asterisc
Viata la pubela de gunoi

De cateva zile, un tanar brunet, slabut, cu trasaturi frumoase, vine, dis-de-dimineata si face focul In incinta, de beton, care adaposteste cele patru pubele de gunoi menajer. Aici, locul e ferit de curent, e ceva mai cald decat dincolo de „gard”, unde temperatura e cu aproape douazeci de grade sub zero.

Il vad de la fereastra, nu-i prea Inalt, e adus de spate, pe cap poarta un „comanac” din acelea ce se vand la preturi de nimic In piata, iar pe el are niste haine subtiri si saracacioase, gasite, mai mult ca sigur, aruncate de cei care le-au purtat multi ani de zile… E incaltat cu niste botine aproape sparte, vechi si murdare…

Cauta, cu febrilitate, prin gunoaie si strange hartii si cartoane – aici, spre satisfactia lui, se gasesc, din plin, astfel de combustibili – , le aduna gramada, intr-un colt, si le da foc… Dupa cateva minute mai sosesc doi tineri, acestia, se vede, mult mai mici, si cu totii Isi Intind mainile deasupra flacarilor aducatoare de caldura…

Intr-o astfel de dimineata m-am oprit in acel loc murdar, dupa ce, mai inainte, cumparasem o paine si sase felii de salam si, dupa ce le-am intins sacosa cu mancare, am schimbat cateva vorbe cu tanarul de care va spuneam…

Baiatul acesta m-a privit lung si foarte mirat, uite ca cineva se intereseaza de el, asa o fi gandind… L-am privit in ochi – ochi negri, adumbriti de sprincene bogate – si, poate, atunci si-a dat seama ca, de fapt, nu vreau sa-i fac nici lui si nici tovarasilor lui, vreun rau…

„Chiar daca va spun cum ma cheama, n-o sa ma credeti… Mi-au furat toate actele, sunt un om fara nume, fara identitate, nimeni nu ma ia In seama…” „Poate o sa te iau eu in seama…”, i-am raspuns…

Asa mi-a zis ca-l cheama Cristian Stanciu, ca are 23 de ani, opt clase si e calificat ca tamplar, ca, de la opt ani pana la optsprezece, a trait la casa de copii din Racova, de langa Ploiesti, iar cand a implinit varsta majoratului a fost „dat afara ca asa e legea…”

Mi-a mai spus ca pe certificatul lui de nastere e trecut numai numele mamei, de tata habar nu are, dar de maica-sa stie ca-i casatorita si e pe undeva „prin tara”. Si mai are un frate, mai mare, care munceste la un patron, din Ploiesti, ca om de curte…

Ar trebui sa aiba acte, dar nu are bani sa mearga la orfelinat sa aduca certificatul de nastere si sa-si faca buletin, sigur, ar munci undeva, dar nimeni nu-l primeste atata timp cat e un anonim… Cei trei au stat pana spre seara la pubelele de gunoi, incalzindu-se la focul intretinut cu hartii si cartoane, dupa care au plecat la blocul pe scara caruia mi-au spus ca dorm noptile…

I-am privit , trei fapturi firave, trei „oameni ai strazii” – cum li s-a statornicit o sintagma devenita fireasca Intr-o societate a inimilor pustii…
Eugen Verman