70.000 de băcăuani, şterşi de pe lista medicilor de familie

Aproape 70.000 de locuitori ai judeţului Bacău au căzut de pe lista medicilor de familie, pentru că nu au dovedit că au calitatea de asigurat la sănătate, în primele două luni din an.

Comparativ cu situaţia existentă la sfârşitul lui 2005, în primele două luni din 2006 numărul pacienţilor înscrişi pe lista medicilor de familie a crescut cu aproape 3.000. Astfel, dacă la 31 decembrie în evidenţa medicilor erau 643.933 de persoane, la începutul lui martie au ajuns la 646.866, din care 53 la sută sunt în mediul urban.

Mulţi dintre aceştia nu sunt consideraţi, însă, ca fiind asiguraţi la sănătate. Dintre cei 646.866 pacienţi, 67.408 au fost scoşi de pe listă, din acest motiv. În fapt, însă, numărul plătitorilor de contribuţie la sănătate reprezintă doar un sfert dintre cei asiguraţi, respectiv 143.361.

Dintre aceÅŸtia, 131.090 sunt salariaÅ£i; 5.754 – ÅŸomeri; 1.775 – liber profesioniÅŸti; 2.082 – agricultori ÅŸi 2.660 – alte categorii. Restul sunt pensionari, copii, soÅ£ sau soÅ£ie aflaÅ£i în întreÅ£inerea asiguratului ÅŸi din alte categorii.

Amos NEWS

Adauga un comentariu

*