Dupa 0-4 cu Otelul Galati, Cristi Popovici trece prin cea mai dificila perioada din cariera sa de antrenor. Chiar daca suporterii i-au strigat sa demisioneze, antrenorul bacauanilor a spus ca nu vrea sa-si lase elevii intr-un moment greu.
Iti dai demisia?
Nu sunt las. Cel mai simplu e sa plec acum, cu 12 etape inainte de terminarea campionatului. Eu spun ca nu este totul terminat. Mai avem sanse. Sunt la dispozitia clubului, si numai conducerea este cea care va hotari soarta mea. Probabil ca vom avea o intalnire decisiva in acest sens.
Chiar si dupa acest 0-4?
Nici acum nu-mi dau seama ce s-a intamplat. Galatiul este peste noi ca valoare, dar nu ma asteptam sa pierdem la o asemenea diferenta.
Unde s-a gresit?
Incepand cu mine si terminand cu ultima rezerva, cu totii suntem vinovati pentru aceasta infrangere. Vom analiza si vom vedea unde s-a gresit. Imi e greu acum, la cald, spun anumite lucruri pentru care ar putea sa-mi para rau.
Suporterii vor sa pleci. O sa rezisti presiunii?
Mi s-a strigat demisia si dupa ce am batut Timisoara in turul campionatului, asa ca nu ma mai sperie si mira nimic. E normal sa strige asemenea lucruri dupa o infrangere severa. Sper sa facem rezultatele care sa-i multumeasca si pe ei, dar si pe noi.
Meciul de la Pandurii este capital pentru ambele formatii.
Este un joc foarte important, asa cum vor fi toate celelalte. Trebuie sa scoatem puncte. Daca nu reusim va fi greu sa ne salvam. Sper sa-i fac pe baieti sa uite de umilitorul scor cu Otelul.
Vedem caractere
Presedintele executiv Gheorghe Chivorchian urmeaza sa aiba discutii individuale cu toti jucatorii pentru a vedea care sunt adevaratele pobleme din lot. „Cine nu mai crede in salvarea echipei este liber sa plece. Le pun dezlegarea pe masa in momentul asta. Avem nevoie de jucatori care sa gandeasca pozitiv. Mai sunt 12 meciuri si trebuie sa credem in noi. Situatia este critica, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim victime sigure la fiecare meci. Acum se vor vedea caracterele tari. Cand este bine toata lumea sta pe langa tine. Cand e greu, dispar cu totiiâ€, a spus Chivorchian.
Infrangerea cu Otelul le-a dat planurile peste cap
Antrenorul Cristi Popovici nu-si explica evolutia slaba a echipei sale in meciul pierdut, pe teren propriu, cu scorul de 0-4, in fata formatiei Otelul Galati. „Am jucat lamentabil in fata unei echipe cu determinare si valoare mai mari decat ale noastre. Voiam sa scapam de locul 15 si nu ma asteptam sa luam bataie la acest scor”, a spus Popovici, in conferinta de presa de la finalul partidei cu Otelul. Chestionat pe tema schimbarilor facute in meciul cu Otelul si a titularizarii atacantului Marian Tanasa, Popovici a comentat: „Pe moment nu regret schimbarile pe care le-am facut si momentele in care le-am facut. Tanasa este un jucator de la care asteptam confirmarea”.
Fara victorie in deplasare de trei ani de zile
Echipa moldoveana detine un record negativ greu de egalat. Nici un succes in deplasare de trei ani de zile. Ultima victorie a bacauanilor a fost reusita la Brasov, scor 0-1, in data de 28 mai 2003. Elevii lui Cristi Popovici vor sa intrerupa acest traseu sumbru din ultimii ani si promit trei puncte in jocul cu Pandurii Tirgu Jiu de la finele acestei saptamani, meci considerat de oficialii ambelor echipe ca fiind o partida cat jumatate de campionat.