Au ajuns stapani pe functiile si banii Bacaului

lideri pnl bacauDupa ce-au condamnat PSD-ul pentru confiscarea politica a cvasitotalitatii conducerii institutiilor descentralizate, PD si PNL au pus in aplicare acelasi plan cu si mai multa osardie.
Calcarea in picioare a tuturor normelor de management in interesul public la nivel local a inceput chiar de la nominalizarea unor oameni in posturi de director.

Astfel, la Inspectoratul Scolar Judetean a fost numit Radu Ababei, care in momentul „ungerii” era cadru universitar dar si decan interimar al Facultatii de Sport a Universitatii Bacau. Trecem destul de usor peste aspectul moral al numirii lui Ababei, desi este greu de crezut ca in tot invatamantul preuniversitar bacauan nu exista un om care sa stie si sa faca mai mult decat „profesorul de tumbe” pentru scolile si liceele din judet.

Ramane aspectul legal al problemei, aspect care n-a contat deloc pentru oficialii bacauani. Articolul 72, aliniatul 2 din Statutul personalului didactic precizeaza ca „functiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament, de director de colegiu sau de unitate de cercetare, proiectare, microproductie si de sef de catedra nu se cumuleaza. Aceste functii pot fi ocupate numai de profesori universitari sau de conferentiari universitari titulari”. Chiar oficiali ai Ministerului Educatiei au confirmat incompatibilitatea lui Radu Ababei. Ei, si? Omul a ramas, bine-mersi, in functie pana in ziua de astazi si nimeni nu i-a mai contestat pozitia.

Au scaldat-o si la Prefectura

Ajuns subprefect dupa debarcarea inexplicabila a lui Constantin Avram, Neculai Olaru nu s-a grabit sa demisioneze din functia de consilier judetean. Motivatia sa a fost „am uitat”, una cam… nepotrivita pentru unul care si-a asumat, printre altele, responsabilitatea de a veghea la respectarea legilor. Abia dupa ce presa a sesizat pozitia sa in afara legii, Olaru a renuntat la scaunul de ales si a ramas sa se ocupe de treburile judetului ca reprezentant al Guvernului in teritoriu. Cu cata ravna si eficienta este o alta problema.

Comisarul sef si munitia financiara

Daca n-ar fi de plans, ar trebui sa radem in hohote de situatia in care este comisarul sef al Garzii Financiare Bacau, Romeo Fratila. Adus in acest post tocmai de la Slobozia (se spune, de catre Romeo Stavarache cu care ar fi ceva ruda), Fratila a fost descoperit cu doua mari bube in capul lui de comisar sef. Una este importata din Austria, de unde vine un om de afaceri la care seful are o datorie de 27.000 de euro.

Si, ca sa vezi intamplarea dracului, sediul firmei austriacului – Romana Forest SRL Bacau – este chiar in apartamentul lui Fratila! Bineinteles, nu este interzis sa imprumuti bani, dar cand esti ditamai comisarul sef la Garda Financiara parca nu prea cadreaza cu functia sa te indatorezi prin sat, mai ales la un patron pe care s-ar putea sa-l controlezi.

Iar ca lucrurile sa se lege de-a binelea, austriacul o plateste pe sotia lui Romeo Fratila pentru serviciile financiare pe care aceasta i le presteaza prin firma personala. Dar despre activitatea consoartei vom vorbi ceva mai jos. Dar Romana Forest SRL Bacau nu este singura firma care-si are salas in casa lui Fratila, acolo figurand cu sediul social si o alta care, iar coincidenta, apartine unei persoane care a plecat in… Austria.

Ca sa vezi ce cuibusor de nebunii este apartamentul comisarului sef al Garzii financiare! Revenind la sotia subiectului nostru trebuie sa spunem ca avem de-a face cu o doamna foarte vrednica. Avem si argumente beton: cele 26 de firme la care dansa tine evidenta contabila. Cu siguranta, si castigurile sunt pe masura si meritate. Problema este alta – cum va reactiona un simplu comisar al Garzii atunci cand, in timpul unei verificari ale documentelor unei firme, va da cu ochii de semnatura sotiei sefului sau?

Va fi el atat de dracos incat sa sanctioneze o eventuala neregula? Ori va inchide ochii, oricat de mare ar fi pocinogul? Apropo de pocinog, la Slobozia era sa se intample unul, tot din cauza activitatii doamnei Fratila. Patroana unei societati comerciale, Georgeta Ion, a declarat ca „a fost calcata” de Garda Financiara pentru ca nu a vrut ca sotia lui Romeo Fratila sa-i tina contabilitatea. Femeia a mai spus ca este o practica des folosita de comisari aceea de a intimida oamenii de afaceri pentru ca acestia sa apeleze la firmele de contabilitate ale rudelor sau prietenilor slujbasilor statului. Bineinteles ca nimeni n-a luat nicio masura, iar Fratila a fost „pedepsit” cu avansarea in Bacau.

Banii vorbesc, banii vorbesc

Dupa ce-au castigat alegerile scotandu-i ochii lui Sechelariu ca a dat banii publici firmelor prietene, actualii stapani din Primaria Bacau dovedesc ca au aceleasi naravuri. Un exemplu evident este impartirea lucrarilor de igienizare a scolilor din municipiu anul trecut. Desi licitatiile s-au desfasurat pe centre bugetare (teoretic, Primaria n-avea nicio treaba aici), amestecul a fost unul grosolan.

S-a vorbit chiar de o lista cu firmele la care trebuia sa ajunga ofertele (si sa castige licitatiile), lista care le-a fost bagata directorilor sub nas de angajatii Primariei. Sunt destule exemple concrete. La Multiservice SRL si Notorius SRL este actionar Iulian Stoican, directorul Termocet, societate direct subordonata Primariei Bacau.

Asta nu l-a impiedicar sa pape 4,2 miliarde de lei din bugetul local, cea mai mare suma alocata in 2005 pentru renovarea scolilor. Ce-o fi cantarit mai mult in aceasta adjudecare: faptul ca Stoican a fost coleg in PUR cu Stavarache (pe care l-a urmat credincios in PNL) sau performantele firmelor sale?

Grea intrebare, cinic raspuns! La fel de cinic este si consilierul judetean Silvestru Dogaru, si el un apropiat al primarului Stavarache cu care a tovarasit in PUR pana cand au cotit-o amandoi spre PNL. SC Dogsil Prest SRL a lui Dogaru a incasat aproape trei miliarde de lei pe baza informatiilor pe care acesta le-a cules din Primaria Bacau despre procedura de selectare a firmelor care se ocupa de igienizarea scolilor.

Ca au luat bani pe criterii subiective poti sa mai intelegi, dar ca nu si-au facut treaba cum trebuie asta e mai greu de acceptat. Firmele pomenite mai sus au intarziat lucrarile, elevii gasind la inceputul anului scolar var si mizerie.

Drum bun, bani buni

Dar nu numai scolile au fost pretext de chiverniseala pe bani publici. Drumurile sunt si el tinta afaceristilor portocalii care, pana acum doi ani, ii injurau pe pesedisti ca iau tot caimacul. Iar acum procedeaza la fel. Unul este Petrica Botezatu, consilier local liberal, care controleaza societatea Comnef. Aparent, Botezatu nu mai are treaba cu firma, socrul acestuia figurand cu 50 la suta din actiuni.

Si cu lucrari de aproape 10 miliarde de lei oferite de Primarie. Din nou avem de-a face cu o incompatibilitate morala, dar care nu conteaza pentru oamenii Aliantei DA. De fapt, in afara de Comnef, doar inca o firma a fost primita sa lucreze la strazile din Bacau. Este vorba de Conbac, acolo unde este actionar fostul viceprimar liberal Mihai Slic.

Cele doua firme au castigat in defavoarea altora cu portofoliu de lucrari si cu dotari mult superioare, la un pret care a starnit nedumerirea profesionalistilor. In opinia acestora, preturile castigatoare sunt prea mici pentru a acoperi lucrari de calitate. Vom vedea.

Firma de curatenie spala si obrazul?

Directorul Directiei Sanitar-Veterinare, Vasile Zaharia, are un fiu. Sa-i traiasca! Fiul are o firma care curata spatiile societatilor din industria alimentara. Sa-i infloreasca! Da, numai ca taticu’ are ca obligatie sa autorizeze (sau nu) tocmai societatile din industria alimentara. Sa zicem ca se duce inspectorul DSV la o firma care-a fost ferchezuita de Zaharia junior si constata ca mai misca un gandac intr-un colt. Ce face inspectorul?

Da amenda firmei controlate? Stiu si eu, daca se supara sefu’? Mai ales ca firma fiului are sediu la tata in apartament. Stai asa ca situatia seamana a dracului de bine cu cea a comisarului sef al Garzii Fiananciare. Oamenii astia chiar n-au putina imaginatie sa-si ascunda cumva interesele de ochii lumii.

Sau au obrazul atat de gros incat nu le pasa? Se pare ca il au gros de vreme ce Vasile Zaharia sustine sus si tare ca nu-i niciun bai cu firma fiului sau, desi ditamai Agentia Nationala a Functionarului Public spune ca-i mare bai. Adica, neica Zaharia este incompatibil si ar trebui sa-si cam dea demisia.

Comentarii

  1. raluca a zis:

    Demisia lui Ababei,olaru si Zaharia!!!! Pe fratila si familia sa mi-ar placea sa-i vad pe la parchetul generall,asa sa semneze condica din cand in cand!!!!!Nerusinatiiiiii!!!!

  2. Dupa cum scrie si „raluca” , unii chiar trebui sa se retraga singuri sau , nu trebuiau sa accepte anumite functii .
    Ca sa nu para din articol ca plangati dupa PSD , ar trebui sa faceti o comparatie cu SA-urile PSD-iste care au dat TUNURI grele prin Bacau la : spoieli de blocuri , schimbat mii de scaune de plastic de pe stadion (n-au avut spectatori cate scaune au shimbat in 4 ani), la ce asfalt bun au pus (sute de miliarde )de nu arezistat nici 2 ani ,la cate lucrari au fost facute doar pe hirtie si incasate FARA INTARZIERE , la cate proiectari supra-evaluate ( sute de miliarde ), si se vede cu ochiul liber ca acele firme au mers pe tunuri pentru ca ele nici nu mai exista ( sau sunt in faliment ) Cameleon , REI , Egreta , General Proiect , Unic General ,etc.
    Daca sunteti PSD-isti , treceti totusi in latura reformatoare si recunoasteti ca nu mai avem nevoie de comunisti-tunari care trateaza angajati ca pe nisti sclavi .

  3. mai dorulet, ce-i tot tragi cu psdul?! nu vezi ca oranjii astia ai tai isi bat joc de tar? mergi mai bine de-ti stampileaza carnetul de membru al pnl sau pd!

  4. thunder a zis:

    nu bai doru avem nevoie in tara de prosti si hoti nu?
    dar tu chiar esti prost?(uite cat i am promis cuiva ca voi incerca sa vb frumos tu ma scoti din sarite) tu nu vezi ca firmele de care vorbesti tu merg foarte bine si acum cand astia sunt la putere.tu nu vezi ca oricat te ai stradui tot ei fura?sau aaaaa ma scuzi esti si tu un papagal al unuia dintre partide PNL sau PD si nu mai vezi nimic ca ai gripa aviara =))

  5. dobranis minica a zis:

    Baieti, fiti cuminti! Ei… isi fac treaba si voi va alegeti cu comentariile pe net…

  6. dobranis minica a zis:

    si apropo de Zaharia asta….de la veterinari, chiar ca trebuie sa-si dea demisia!!! Este incredibil ca mai este mentinut pe functie. Zaharia asta are piele de porc, scuzati expresia…. dupa tot ce am citit in presa despre el, oare cum de mai are tupeul sa stea pe functie si sa vina cu scuze de-a dreptul penibile. Jos cu comunistii si hai sa promovam tinerii !!! Oare Bacaul asta nu poate promova tineri ! Traiesc cu speranta ca demersurile facute in presa de colegii dumneavoastra nu vor ramane la nivel de comentarii si relatari … ! Poate ca cei in drept vor analiza cu temeinicie toata nebunia asta! Sa nu ziceti ca n-am dreptate!!!!!

Adauga un comentariu

*