Uneori evenimentele mici, pe care istoria nu le retine, releva lucruri mari: modele comportamentale, mentalitati, caractere, stari de spirit, gandire si actiune; pe scurt, viata, existenta, a fi, a trai.
Evenimentul nu trebuie sa fie decisiv pentru a-ti descoperi tie insuti cine esti si ce poti la un moment dat; ma refer la semifinala cu englezii, un spectacol mediatizat pentru un rating maxim, de parca am fi transmis in direct unirea principatelor… Nu, nu a fost doar ceva profitabil pentru cateva persoane, stim noi pentru cine; n-a fost in joc painea mea si a ta, ci cozonacul altora; noi am suferit putin.
Inteleptii sustin ca diavolul se ascunde in detalii, adica acolo unde te astepti mai putin, printre flecurile carora nu le acorzi nicio semnificatie; intr-o cuta, undeva, unde traiesc si acarienii esti tu cel adevarat, fara masca, altfel decat vrei sa apari in fata celorlalti, partea ta ascunsa, cu defecte si prejudecati, ferita de ochii multimii, parte secreta care, daca este devoalata iti deterioreaza grav imaginea publica lustruita cu tot felul de ingrediente si cosmeticale.
Un mic amanunt, un gest, o replica spusa intr-o stare de surescitare te lasa despuiat in fata multimii; deodata regele e gol pusca! Devii brusc alt personaj, opusul celui superlativ; pareai intruchiparea curajului si deodata apari ca un infrant; si tot asa. Lumea de-abia asteapta sa-i confirmi suspiciunile; cine pozeaza in Supermen si e prins cu ocaua mica – plateste! Personajul care se gonfleaza peste puterile lui reale, face poc. Se dezumfla!
Domnul Becali, patronul Stelei: razboinic invincibil, cruciat crestin, milos cu frica lui Dumnezeu, un fel de Arhanghel Gabriel de Dambovita, iari cioban – azi miliardar, eminenta cenusie a Partidului Noua Generatie, cel mai puternic, cel mai drept, cel mai curajos (O, limba saraca in adjective, ajuta-ma!), dusmanul Intunericului si al Diavolului…
Ei bine, acest Supermen, acest Goliat modern a fost infrant de un pispirica pe care nu dai doi bani, de o turma de borfasi dintr-un orasel din Anglia de Mijloc, dupa cum cu eleganta s-a exprimat Cruciatul.
Asa ceva nu s-a mai pomenit; a fost o eroare a destinului, o confuzie, o sfidare, poate chiar o crima! Cum sa-ti permiti sa-l infrunti pe temerarul Gigi Becali, ba chiar sa-l invingi, sa-l faci terci; cum sa jignesti imensul prestigiu de care se bucura in tara lui viitorul salvator al romanilor?
Plus de asta domnul Gigi Becali facuse toate diligentele pentru a se pune bine cu Supremul: i-a ajutat pe cei goi si flamanzi construindu-le case; ca vechii domnitori a intemeiat biserici; a facut danii si pomeni crestine; s-a inchinat in fiecare zi cu smerenie; ba chiar a fost si la Muntele Athos, loc sfant inaccesibil altor muritori. Intr-un cuvant si-a asigurat spatele. Era beton. A intreprins tot ce e omeneste posibil, in cer si pre pamant.
Si totusi a invins diavolul.
L-am vazut pe domnul Becali, pe sticla televizorului, dupa nedreapta infrangere: descurajat, dezorientat, ratacit, devastat, cu fata mutilata de perplexitate. O, Doamne, cum de-Ai uitat de oaia Ta ratacita? Oare vrei sa ma indoiesc de Tine?
Nicidecum, fireste.
Nu aici e problema. Atunci care e problema? Oare ce mai trebuia facut, si n-a fost facut temeinic, ca sa invinga?
Desi a respectat toate canoanele credintei, domnul Becali a uitat un amanunt, ori nu l-a cunoscut din viata si din carti: romanii sunt ei insisi in tot ce fac; adica, un lucru bine inceput nu e dus niciodata pana la capat; fac ceva pe jumatate, apoi improvizeaza, leaga cu sarma, invoca norocul, dau acatiste, cos un petec, lasa pe a doua zi, amana, renunta, se apuca de altceva…
Cum observa Emil Cioran: romanii isi boicoteaza prorpia lor istorie, vor sa o pacaleasca, s-o traga pe sfoara, sperand ca Dumnezeu se uita in alta parte…
Ovidiu GENARU
