Rata şomajului s-a situat la 6,2 la sută în luna martie 2006, potrivit INS

Rata şomajului în România a fost de 6,2 la sută, în luna martie 2006, în raport cu populaţia activă, faţă de 6,1 la sută în luna martie 2005, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Şomajului în rândul femeilor a fost de 5,2 la sută, situându-se la nivelul lunii martie 2005, iar în rândul bărbaţilor de 7,1 la sută (7,0 la sută în luna martie 2005).

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii martie 2006 era de 545.900 persoane. Comparativ cu luna martie din anul 2005, numărul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă a fost mai mare cu 8.100 persoane. Din numărul total al şomerilor înregistraţi, femeile reprezentau 39,4 la sută.

Rate ridicate ale şomajului se înregistrează în judeţele: Vaslui (12,1 la sută), Ialomiţa (11,6 la sută), Hunedoara (10,5 la sută), Gorj (10,4 la sută), Harghita (10,3 la sută) şi Mehedinţi (10,1 la sută).

Cele mai scăzute rate ale şomajului au fost în judeţele: Ilfov şi Timiş (câte 2,4 la sută fiecare), Bihor (3,2 la sută), Arad (3,9 la sută), precum şi în Municipiul Bucureşti (2,6 la sută).

ROMPRES

Adauga un comentariu

*