Batalie pentru piata termica la Onesti

Atat Primaria si Consiliul Local Onesti, cat si conducerea SC Termon SRL, producatorul de energie termica in municipiu, au ajuns la concluzia ca pericolul cel mai mare pentru oras il reprezinta pierderea pietei de desfacere. Daca ritmul debransarilor continua si daca onestenii vor prefera alte metode de incalzire a locuintelor, atunci intregul sistem centralizat de termoficare va deveni inutil, oricate investitii s-ar face si oricate facilitati s-ar acorda.

Sesizand pericolul, municipalitatea onesteana si administratia Termon au inceput lupta pentru pastrarea actualilor clienti si pentru recastigarea fostilor clienti, care s-au debransat de la sistemul centralizat.

Administratorul unic al Termon, Marcel Iordache, a propus un set de masuri care va readuce societatea pe linia de plutire.

Intr-o prima faza, se va putea produce energie termica la un pret de 2,4 milioane de lei vechi pe gigacalorie, urmand ca tariful sa scada in perioada urmatoare, pana la 1,2 milioane de lei/Gcal. Pentru ca onestenii sa poata suporta costurile incalzirii la iarna, primarul Emil Lemnaru a promis ca va acorda in continuare ajutoare financiare pentru caldura, chiar daca subventiile din partea statului vor fi eliminate de la 1 ianuarie.

In prezent, aproximativ 4.500 de familii beneficiaza de ajutoare pentru caldura. “Trebuie sa gasim solutii pentru a-i ajuta si pe viitor pe acesti oameni”, a precizat Emil Lemnaru.

Pe de alta parte, Marcel Iordache sustine ca piata de desfacere a Termon se va putea pastra daca locatarii vor fi ajutati sa treaca la sistemul de distributie pe orizontala si la contorizarea individuala.

In acest sens, Termon a solicitat sprijin de la Agentia Romana pentru Conservarea Energiei, care sa contribuie cu 30 % din valoarea echipamentelor necesare. Iordache este convins ca efortul facut de Termon, in locul si in numele locatarilor, va avea beneficii pe termen lung, intrucat in apartamentele contorizate individual cheltuielile vor fi extrem de mici, fapt care ii va atrage catre sistemul centralizat si pe fostii clienti care s-au debransat.

Un experiment de acest fel s-a facut deja: intr-un bloc din Onesti s-a realizat distributia pe orizontala si contorizarea individuala, iar locatarii respectivi platesc cu 50 – 60 % mai putin fata de restul onestenilor.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*