Viata de caine: A murit Ulysse, traiasca Ax!

Viata de caine: A murit Ulysse, traiasca Ax!Peste 20 de caini dresati se afla in ingrijirea Inspectoratului Judetean de Jandarmi si a Brigazii Mobile, denind prietenii de nadejde ai jandarmilor. Vedetele acestor patrupede se numesc acum Ax, Volic, Vama sau Gab. Ulysse, cainele care receptiona comenzile doar cu privirea fiind surd, a murit anul trecut!

Imediat dupa Revolutie, Marea Unitate de Jandarmi Bacau, cum era denumita pe atunci, a fost inzestrata cu un numar de trei caini. Pe parcurs, prin reproducere, acestia au depasit numarul de 20, s-a ajuns ca in cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi si al Gruparii Mobile sa existe peste 20 caini.

Cel care se ocupa de dresajul cainilor din cadrul IJJ Bacau este plt. adjutant sef Ion Munteanu, iar la Brigada Mobila, sg. mj. Dragos Otetea.

„Cainii sunt de trei feluri, spune Ion Munteanu. Avem caini instruiti pentru misiuni de paza, de urmarire si de insotire. Sunt hraniti cu pedigree. Au un program aparte de pregatire, in functie de ceea ce fac in ziua respectiva”, spune Ion Munteanu. Din cei 18 caini apartinand Inspectoratului Judetean de Jandarmi, o parte a fost repartizata subunitatilor din judet, la Tg. Ocna, Moinesti sau Comanesti.

Program in functie de misiune

Daca un caine este trimis intr-o zi in misiune, atunci, in ziua respectiva, el are programul jandarmului. Este spalat, pieptanat, ingrijit, trimis apoi in misiune, insa nu mai mult de sapte ore, se intoarce la baza unde face acelasi program de pansaj, dupa care mananca si se odihnestte.

Un caine care are zi libera, dupa acelasi program de pansaj de dimineata, se antreneaza trei ore, fiind supus de jandarmul in grija caruia se afla la dresaj. Interesant este faptul ca la fiecare patru zile se schimba programul de dresaj pentru a nu interveni rutina.

Un accent deosebit se pune pe specificul misiunilor, agresivitatea si scotocirea terenului pentru cainii de insotire. Pentru cei care participa la misiuni de urmarire cainii sunt antrenati pentru prelucrarea urmei de miros, alegerea de persoane si alegerea de obiecte.

Dresajul necesita ore intregi de pregatire si o munca deosebit de grea pentru jandarmii carora li se repartizeaza cainii.

Sunt probe de dresaj general (mersul alaturi de conductor, pozitiile asezat, culcat, in picioare, intoarcerea de pe loc, aportul de obiecte, sarituri la pista cu obstacole) si special (agresivitate, prindere, paza, escortare si apararea conductorului, scotocirea terenului).

Cainele care detecteaza droguri si explozibile

La Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau a fost adus de curand un caine, Gab, care detecteaza materialele explozibile. Cand detecteaza un exploziv, acesta se aseaza si in felul acesta se stie daca exista acolo un material explozibil! Este un caine labrador care detecteaza si droguri. In acest moment, cainele se afla in predresaj si este monitorizat de Centrul Chionologic de la Sibiu.

Si cainii se caseaza

Instruiti si dresati, cainii participa apoi la diferite concursuri organizate de Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane. La ultimul concurs, cainele Volic, alintat Ax, a ocupat locul al doilea la finala pe tara organizata la Sibiu, acolo unde se afla si Centrul Chinologic.

Una dintre vedetele cainilor, Lorin, a fost casat dupa 8,5 ani de munca, fiind pensionat, cu alte cuvinte. De altfel, aceasta este si soarta acestor animale. Dupa un an de pregatire pentru calificare, sase luni pentru obtinerea calificarii in functie de categorie si sapte ani de serviciu, li se intocmesc dosare si sunt dati, de obicei, celor care s-au ocupat de ei.

Cat despre numele cainilor, toate incep cu o anumita litera, corespunzatoare anului nasterii. In 2006, toti cainii care se vor naste vor avea numele incepand cu litera A. Cel mai destept dar extrem de periculos pentru infractori a fost cainele Ulysse, care, culmea, era surd! Nu auzea comenzile, ci vedea semnele.

„In septembrie 2005, Ulysse a suferit o infectie, a fost salvat pe moment dar a avut sechele si a murit”, spune Ion Munteanu. Toti cei peste 20 de caini sunt ingrijiti in spatiul pus la dispozitie de SC AEROSTAR Bacau, din vecinatatea Aeroportului International.

Dan MINDIRIGIU

Adauga un comentariu

*