Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a facut o vizita care ar putea fi categorisita cu argumente temeinice drept una personal-electorala. Dupa ce a participat la un seminar al Pro Democratia, Olteanu a trecut pragul sediului PNL Bacau, insotit de cativa lideri locali, pentru o conferinta de presa.
Intrebarea care se ridica este urmatoarea: cum va deconta presedintele Camerei drumul sau si al staff-ului de rigoare pana la Bacau, plus SPP-istii din dotare?
Aproape nici nu mai conteaza, atata vreme cat junele liberal s-a dovedit un baiat simpatic, destupat la minte, glumet si… cam atat. Niciun subiect cu greutate care i-a fost propus de jurnalistii bacauani nu a beneficiat de o clarificare calificata. Cel mai delicat aspect care i-a fost adus in atentie a fost acela al izolarii politice, financiare si atrategice a judetului.
Chiar daca era evidenta aceasta tendinta, Bogdan Olteanu a negat ca s-ar intampla acest lucru, iar asa zisele sale argumentele n-au avut legatura cu realitatea. Pana la urma, presedintele Camerei a trebuit sa recunoasca faptul ca judetul nostru nu a mai primit din decembrie 2005 niciun leu pentru refacrea infrastructurii afectate de inundatii, insa a promis ca „vor veni curand, din fondul Solidaritatea”.
Pardon, n-are nicio legatura acest fond cu alocatiile guvernamentale. Despre ocolirea Bacaului de autostrada Est-Vest, acelasi liberal a declarat senin ca depinde de cat lobby isi face fiecare oras pentru a fi cat mai departe de o ruta de asemenea importanta.
Daca e sa ne bazam pe libealii si democratii bacauani, inseamna ca vom fi la fel de aproape de orice autostrada ca de traseul liniei ferate Moscova-Vladivostock. (N.B.)
Faceti apel la PDSR.chemati-i pe fratii Secalru.Nu uitati de Hrebenciuc si de Umbrarescu.Si va mai mirati de marginalizarea Bacului.A primit destul in acele vremuri.