Zeci de moineşteni ajunşi la spital din cauza căldurii

Secţia de urgenţe a Spitalului din Moineşti, la fel ca şi Serviciul de Interne din cadrul policlinicii aceluiaşi spital, au fost luate cu asalt de moineştenii care au avut de suferit din cauza căldurii, informează corespondentul Amos News.

În ultimele două zile, numărul pacienţilor a fost de 67, afecţiunile consemnate în registre fiind stările de leşin, crizele de spasmofilie sau accentuarea tulburărilor cardiace.

Numărul internărilor nu a fost mare, în schimb, trebuie menţionat că majoritatea pacienţilor au fost persoane în vârstă sau cu afecţiuni cardiace

Adauga un comentariu

*