Onesti la rascruce de vremuri

O interesanta expozitie foto-documentara, cu tema “Onesti – La rascruce de vremuri”, va fi organizata de Bibilioteca Municipala “Radu Rosetti” si Scoala Generala nr. 1 din Onesti, incepand cu data de 3 iulie.

Expozitia, care se bazeaza pe reproduceri din colectia profesorului Victor Marinovici, va avea caracter permanent si va fi organizata in spatiul multifunctional de la parterul bibliotecii onestene. Iubitorii de arta, dar si cei care doresc sa cunoasca mai bine istoria Onestiului, vor avea prilejul sa vada cum arata municipiul in urma cu zeci de ani, incepand din perioada cand localitatea era un simplu sat.

Tot la data de 3 iulie, dar in spatiul expozitional, va fi vernisata si o expozitie de arta plastica din perioada contemporana, sub genericul “Semnele daruirii”, care va cuprinde lucrari din pinacoteca bibliotecii onestene.

Lucrarile vor fi expuse timp de doua luni, pana la sfarsitul lui iulie. Cele doua spatii, cel multifunctional si cel expozitional, se afla unul langa altul, motiv pentru care onestenii pot admira cu usurinta si lucrarile de arta plastica, si pe cele de arta fotografica.

In cursul lunilor iulie si august, Biblioteca “Radu Rosetti” din Onesti va organiza si o serie de expozitii de carte, la Sala de Lectura pentru Adulti si la Sala de Lectura pentru Copii, dedicate lui Octavian Paler (80 de ani de viata), Rembrandt (400 de ani de la nastere), Emil Garleanu (92 de ani de la moarte) si Tudor Arghezi (39 de ani de la moarte).

In acest moment, la biblioteca onesteana este deschisa expozitia foto-documentara si de carte intitulata „Mihai Eminescu – Trepte spre eternitate”, dedicata marelui poet roman, de la moartea caruia s-au implinit 117 ani.

Lucrarile prezentate publicului fac parte din colectiile bibliotecii onestene si din colectiile particulare ale unor colaboratori.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*